Infofinanciar > Lumea la zi > Liniștea surprinzătoare din India în cazul Palestinei! Cum se explică?
Lumea la zi

Liniștea surprinzătoare din India în cazul Palestinei! Cum se explică?

Liniștea surprinzătoare din India în cazul Palestinei! Cum se explică?
sursă foto: thestatesman.com

Din capitalele occidentale până în statele musulmane, mitingurile de protest față de războiul dintre Israel și Hamas au ținut prima pagină a ziarelor. Dar, paradoxal, un loc cunoscut pentru poziția sa pro-palestiniană a fost liniștit de această dată: Kashmirul controlat de India.

Autoritățile indiene au interzis orice protest de solidaritate în Kashmirul cu majoritate musulmană. Și au cerut predicatorilor musulmani să nu menționeze conflictul în predicile lor. Asta au declarat pentru The Associated Press locuitorii și liderii religioși. Restricțiile fac parte din eforturile Indiei de a limita orice formă de protest care s-ar putea transforma în cereri de încetare a dominației New Delhi în regiune.

Ele reflectă, de asemenea, o schimbare în politica externă a Indiei. Sub conducerea premierului Narendra Modi, care se îndepărtează de sprijinul său de lungă durată pentru palestinieni. India a riscat destul de mult în deciziile luate în acest conflict. Oficialii de la New Delhi au legături strânse din punct de vedere istoric cu ambele părți.

În timp ce India a condamnat cu fermitate atacul din 7 octombrie al grupului Hamas și și-a exprimat solidaritatea cu Israelul, oficialii au îndemnat la respectarea dreptului umanitar internațional în Gaza, pe fondul creșterii numărului de morți în rândul civililor, scrie apnews.com.