Infofinanciar > Info > LIVE TEXT Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la conducerea SRI! Ion Cristoiu: „Este un eveniment uriaș”
Info

LIVE TEXT Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la conducerea SRI! Ion Cristoiu: „Este un eveniment uriaș”

LIVE TEXT Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la conducerea SRI! Ion Cristoiu: „Este un eveniment uriaș”
sursa foto G4Media.ro

Eduard Hellvig, șeful SRI, a făcut un anunț important în cadrul unei conferințe de presă de la ora 12:00, 3 iulie 2023, un eveniment foarte rar al liderului serviciului se informații. Ultima oară când Eduard Hellvig a ieșit în fața presei a fost pe 17 iunie 2022. Acesta a anunțat că demisionează din funcția pe care o deține din anul 2015, lucru neobișnuit pentru o persoane cu această poziție. Ion Cristoiu a fost prezent în cadrul podcastului Hai România unde a comentat cele întâmplate.

12:05, Ion Cristoiu, la podcastul Hai România: „Este un eveniment uriaș. Nu Am auzit director de la SRI sa demisioneze sau să anunțe.
Dacă analizăm ce a făcut până acum, Hellvig a fost un om foarte discret, foarte discret. Nu a răspuns la nicio provocare și a căutat, nu a făcut declarații. Una din puținele declarații a fost cea de la Cluj, dar și aia a fost învelită. Una poate fi că cere demisia lui Iohannis. A anunță o declarație de presă nu poate fi decât un eveniment foarte important. Mă aștept (să își depună mandatul -n.r.) pentru că nu se justifică o declarație de presă în condițiile în care el nu a făcut declarații de presă. Nu a făcut declarații, nu a dat comunicate ale Serviciului. Singurul Comunicat este când s-a întâlnit cu directorul CIA la Washington”

12:00, Eduard Hellvig: „SRI a transmis în 23 iunie raportul de activitate pe anul 2022 către Comisia de control. Raportul prezintă inclusiv instrumente pentru ca SRI să devină mai adaptabil realităților actuale. SRI s-a transformat major în acest an, ca să poată acționa mai eficient pentru a proteja România. Suntem la finalul unui proces foarte important de reconfigurare a tuturor componentelor SRI.

A fost un proces menit să asigure un sistem conceptual de securitate integrat. Documentul detaliază finalizarea cu succes a două proiecte majore, Regio și Centrio. Prin aceste două proiecte, SRI a devenit o instituție modernă, suplă și debirocratizată. Regio a început în 2017 și a avut ca obiectiv reorganizarea regională a instituției. Nu mai avem azi 41 de instituții în miniatură. Avem un lanț de comandă scurtat, cu o flexibilitate accentuată. Regio a însemnat transformarea din temelii a unităților centrale în raport cu o idee simplă: operațiunile pe primul loc. Acest lucru a implicat asigurări legate de menținerea în matca legală și constituțională. Rezultatele bune au apărut deja. Direcțiile strategice pe care le-am urmărit funcționează cu succes.

Modernizarea s-a făcut la pachet cu alți pași, care au însemnat separarea de moștenirea fostei securități, predarea completă a arhivelor către CNSAS, un gest care am sperat că va fi preluat și de alte instituții, un lucru care nu s-a întâmplat. Nu putem mereu cere generațiilor viitoare să rezolve problemele pe care noi nu le-am rezolvat. Este momentul să constat că obiectivele pe care mi le-am propus au fost îndeplinite. Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele.

A fost un proces menit să asigure un sistem conceptual de securitate integrat. Documentul detaliază finalizarea cu succes a două proiecte majore, Regio și Centrio. Prin aceste două proiecte, SRI a devenit o instituție modernă, suplă și debirocratizată. Regio a început în 2017 și a avut ca obiectiv reorganizarea regională a instituției. Nu mai avem azi 41 de instituții în miniatură. Avem un lanț de comandă scurtat, cu o flexibilitate accentuată. Regio a însemnat transformarea din temelii a unităților centrale în raport cu o idee simplă: operațiunile pe primul loc. Acest lucru a implicat asigurări legate de menținerea în matca legală și constituțională. Rezultatele bune au apărut deja. Direcțiile strategice pe care le-am urmărit funcționează cu succes.

Modernizarea s-a făcut la pachet cu alți pași, care au însemnat separarea de moștenirea fostei securități, predarea completă a arhivelor către CNSAS, un gest care am sperat că va fi preluat și de alte instituții, un lucru care nu s-a întâmplat. Nu putem mereu cere generațiilor viitoare să rezolve problemele pe care noi nu le-am rezolvat. Este momentul să constat că obiectivele pe care mi le-am propus au fost îndeplinite. Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele. Starea serviciului e acum semnificativ mai bună decât în urmă cu 8 – 9 ani. Îmi exprim aprecierea față de profesioniștii din SRI. Cred că viitorul SRI va fi unul bun dacă instituția se ferește de greșelile și abuzurile trecutului, dacă își menține traseul democratic.

Declarația de azi e ultima în calitate de director al SRI”.

Ion Cristoiu, declarații la cald

Ion Cristoiu a fost prezent în cadrul podcastuluI HAI România și a comentat în timp real declarațiile directorului SRI, Eduard Hellvig: „Interesant (cum i s-a părut discursul- n.r.). Este cum a fost făcut. Credeam că o ia pe planta bilanțului pozitiv și deja începusem să adorm. A fost o strategie de comunicare bună, pe la mijloc a anunțat că demisionează deci în sfârșit ne-a rezolvat, foarte interesant și apoi și-a justificat politic foarte bine de ce a demisionat. Finalul nu era numai o meditație personală a lui ce era și o lovitură politică însemnată deoarece în România, e o caracteristică. E interesant, dar cel mai important este faptul că nu a zis nimic de viitorul lui.

Cred că strategia lui este aceasta, o să dispară. O să plece în străinătate, cum fac toți când vor să dispară și va lăsa zvonuri, probabil că le va si alimenta. Pentru ca apoi să se decidă. E vorba de faptul că neanunțând nimic nimic, te așteptai să spună nu mă interesează politică, dar și-a lăsat portița deschisă pentru posibilitatea unei reveniri în politică deoarece el este om politic. Această demisie, a explicat că te plictisești când deții prea multă putere. A folosit acest moment de explicare individuală, confesiune pentru a câștiga puncte electorale importante pentru că românii știu. Faptul că a demisionat acum, când nu întreba nimeni, probabil că se punea problema la anu și a demisionat printr-o declarație de presă destul d e ine făcută. Trebuia să se refere în exclusivitate la relația SRI cu societatea civilă. Funcția de director politic a fost înființată în democrație tocmai pentru a controla această instituție înspăimântătoare”.

Cine este Eduard Hellvig?

Eduard Hellvig a ocupat funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI) din anul 2015 și după cum era deja considerat la vremea la care a fost numit în funcție, acesta este o persoană apropiată a lui Klaus Iohannis, liderul statului, fiind alături de președinte în campania sa electorală. De asemenea, Hellvig a fost în relații bune cu fostul președinte al Partidului Național Liberat (PNL), Crin Antonescu, ocupând funcția de consilier personal al acestuia. Înainte de a-și începe cariera de europarlamentar în 2013, Hellvig a ocupta funcția de ministru al Dezvoltării în cadrul Guvernului Ponta, între mai 2012 și decembrie 2012.

Actualul șef al SRI a demisionat la scurt timp din funcția de ministru, pe baza unor anumite probleme legate de un conflict de interese. Această informație despre problemele sale în legătură cu funcția de ministru a fost comunicată public de Agenția Națională de Integritate.

Activitate la SRI

În cadrul carierei sale din SRI, Eduard Hellvig, o imagine controversată, a avut multe întrevederi cu oameni importanți și a adus o însemnătate importantă instituției pe care o reprezintă. În luna martie a acestui an, Avril Haines, director al Comunității Naționale de Informații din SUA, și William J. Burns, director al CIA, s-au numărat printre oficialii americani din domeniul informațiilor cu care s-au întâlnit în cadrul vizitei de lucru, Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, și Răzvan Ionescu, prim-adjunctul general al SRI.

Potrivit comunicatului de presă al SRI de la acea vreme, principalele puncte de discuție s-au axat pe situația de securitate regională și globală în mediul actual, precum și pe dinamica scenariului operațional. De asemenea, conversațiile au avut ca subiect principal valoarea colaborării și a schimbului de informații între SRI și agențiile americane, dar continuarea parteneriatului strategic în domeniile respective. La finalul discuțiilor, conducerea SRI și cea a serviciilor de informații americane și-au reafirmat promisiunea fermă de a continua colaborarea în vederea prevenirii și combaterii agresiunilor care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale și regionale, inclusiv a acțiunilor care au o influență asupra întregii lumi.

La finalul lunii martie a acestui an, odată cu împlinirea a 33 de ani de existență a SRI, Eduard Hellvig, directorul organizației a explicat că războiul din Ucraina și siguranța națiunii noastre sunt pe primul loc. „Serviciul Român de Informații reprezintă o instituție-cheie. SRI contribuie cu informări relevante și oportune în ceea ce privește susținerea intereselor de securitate ale României, precum și în vederea redresării economice, a prevenirii afectării grave a unor sectoare strategice și a valorificării oportunităților de dezvoltare” a declarat Klaus Iohannis la acea vreme.

Prieten al Comunităților Evreiești din România

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler, i-a înmânat Medalia de Onoare „Prieten al Comunităților Evreiești din România” lui Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații (SRI).

Acest premiu acordat unei persoane extrem de importante pentru securitatea națională a fost acordat „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția majoră avută la protejarea comunităților evreiești din România, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului și a negaționismului Holocaustului, pentru respectul și aprecierea arătate față de tradițiile și cultura evreilor din România, precum și pentru măsurile fundamentale implementate în vederea asumării trecutului și a recunoașterii crimelor regimurilor totalitare”, se arată într-un comunicat al Comunităților Evreiești din România (FCER).