Livrările rusești de gaze către statele Uniunii Europene prin Ucraina au încetat ieri. Când a expirat un acord de 5 ani între operatorul de tranzit al gazelor din Ucraina, Naftogaz și Gazprom din Rusia. Comisia Europeană susține că sistemul de gaze al continentului este solid și flexibil. Și că are suficientă capacitate pentru a rezista încetării tranzitului prin Ucraina. Republica Moldova este unul dintre cele mai afectate state.
Rusia va putea în continuare să trimită gaz în Ungaria, precum și în Turcia și Serbia, prin conducta Turk Stream.
Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a salutat încetarea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina. Rusia a cheltuit miliarde pentru a construi Nord Stream, spre a ocoli Ucraina și a șantaja Europa de Est. Prim-ministrul slovac Robert Fico, a cărui țară este foarte dependentă de aprovizionarea cu gaz rusesc, a avertizat asupra consecințelor. ,,Oprirea tranzitului de gaz via Ucraina va avea un impact drastic asupra noastră, a tuturor, în Uniunea Europeană, nu doar asupra Federației Ruse.
De altfel, pe lângă Slovacia, cele mai afectate țări sunt Republica Moldova și Austria. Pentru a face față crizei, Republica Moldova a instituit starea de urgență energetică.
În plus, Gazprom refuză să îi livreze gaz prin rute alternative din cauza unei pretinse datorii. În consecință, România a rămas principalul furnizor pentru Republica Moldova.