Marea Britanie are de astăzi, 5 septembrie, un nou premier în persoana lui Liz Truss. Fostul ministru de externe de la Londra a câștigat alegerile din partid, dar în acelși timp, încrederea englezilor prin promisiunile făcute cu privire la combaterea creșterii facturilor la energie și sporirea aprovizionării acesteia.
Aceasta își va continua politica îndrăzneață în domeniul economiei și a anunțat deja că va lucra intens în stimularea creșterii stării de bine a cetățenilor din Regat. Liz Truss este cea de a treia femeie care ocupă această funcție importantă, atât în Marea Britanie, cât și în întreaga lume. Predecesoarele ei sunt Margaret Thatcher, în frutea executivului de la Londra între anii 1979 și 1990 și Theresa May, care a ocupat funția de prim-ministru în perioada 2016 – 2019. Toate cele trei femei politician provin din rândurile conservatorilor.
Povestea „Doamnei de Fier”
Margaret Thatcher, cunoscută în istorie și ca „Doamna de Fier” a fost liderul politic de la Londra care a condus conservatorii la o victorie electorală decisivă în anul 1979, după ce țara s-a confruntat cu o serie de greve majore în iarna precedentă provocate de nemulțumirile generale ale populației de pe urma politicii guvernului Partidului Laburist al lui James Callaghan. În calitate de prim-ministru, Thatcher a pledat pentru o mai mare independență a individului față de stat, dar și asupra încetării presupusei intervenții excesive a guvernului în economie, inclusiv reducerea cheltuielilor, cum ar fi asistența medicală, educația și prețul locuințelor. La aceste măsuri se adaugă diverse decizii care au dus Marea Briranie către un prosper economic și social.
sursă foto: Istorie&Civilizatie
Termenul „Thatcherism” a ajuns să se refere nu doar la aceste politici, ci și la anumite aspecte ale viziunii sale etice și ale stilului său personal, inclusiv absolutismul moral, naționalismul feroce, o considerație semnificativă față de interesele individuale și o abordare combativă și intransigentă pentru atingerea obiectivelor politice.
Nimic nu i-a stat în cale
Popularitatea e la începutul primului său mandat s-a răspândit totușși rapid, când au apărut creșterea șomajului și tensiunile sociale. Cu toate acestea, Margaret Thatcher a fost aleasă pentru un al doilea mandat cu o victorie zdrobitoare – cea mai mare victorie de la marele succes al Partidului Laburist din 1945 – obținând o majoritate parlamentară de 144 de voturi cu puțin peste 42% din voturi. Avantajul acesteia a constat în implicarea politică din războiul ținut între Marea Britanie și Argentina în zona Insulelor Falkland (1982). Conflictul s-a ținut pe urma problemelor pornite după implicațiile engleze din Atlanticul de Sud, dar și ca urmare a diviziunilor profunde din cadrul Partidului Laburist, care a contestat alegerile pe baza unui manifest radical pe care criticii l-au numit „cel mai lung bilet de adio din istorie”.
Gloria de după
După încheierea celui de-al doilea mandat, în timpul perioadei de pensionare, Margaret Thatcher a rămas încă o forță politică. Ea a continuat să influențeze Partidul Conservator, iar „thatcherismul” a modelat prioritățile Partidului Laburist, pe care l-a ținut departe de guvernare timp de peste un deceniu. A rămas membră a Parlamentului până la alegerile din 1992 și a fost ulterior numită pe viață ca membru în Camera Lorzilor. A continuat să țină discursuri și conferințe, în special în Statele Unite și în Asia, și a înființat Fundația Thatcher pentru a sprijini libera inițiativă și democrația, în special în țările nou eliberate din Europa Centrală și de Est.
În urma unei serii de accidente vasculare cerebrale minore, în 2002 s-a retras din activitatea de orator în public. Fiica lui Thatcher, Carol, a dezvăluit în cartea sa de memorii din 2008, „A Swim-On Part in the Goldfish Bowl”, că mama sa prezenta simptome de demență progresivă încă din anul 2000. Margaret Thatcher a murit un deceniu mai tțrziu, la data de 8 aprilie 2013, la vârsta de 87 de ani.
Enigma Theresei
„Puternic și stabil” a fost mantra premierului britanic Theresa May în perioada premergătoare alegerilor generale din 2017. Cu toate acestea, totul s-a prăbușit: autoritatea și guvernul ei au fost grav slăbite, deoarece și-a pierdut majoritatea parlamentară. Imediat după, adjectivele alese de presa britanică pentru May sunt „asediată”, „slabă” și „izolată”.
Și totuși, într-un partid care nu duce lipsă de membri ambițioși, ea a rămas prim-ministru. Fragilitatea conducerii și a guvernului ei părea să suspende tot ceea ce este delicat. Având în vedere așa-zisa ei slăbiciune, atunci, se poate crede că Theresa May ar fi fost o țintă ușoară pentru ca deputații să arunce în aceasta cu vorbe grele, fără teamă de represalii. Însă nu asta s-a întâmplat.
În anul 2018, un fost copreședinte al partidului, Grant Schapps, a condus o lovitură de stat eșuată pentru a-l răsturna pe prim-ministru May, care a fost într-un final demascată. Reacția a fost atunci una puternică și rapidă. Schapps a declarat la momentul respectiv că: „Nivelul abuzurilor care au avut loc este pur și simplu fără precedent în experiența mea în politică, iar eu am fost președinte de partid în perioada alegerilor, așa că asta spune ceva!”, spunea politicianul cu privire la mandatul lui Thersei May.
Criticile nu au descurajat-o
Pentru un prim-ministru care a redus majoritatea partidului cu câteva luni mai devreme și care a fost ținta unei furii generalizate ca urmare a acestui fapt, contraatacul împotriva complotiștilor a fost surprinzător. Deputatul conservator James Duddrige a anunțat atunci că a depus o scrisoare de neîncredere la adresa lui May cu puțin timp înainte de discursul principal al acesteia la conferință. Duddrige a afirmat că nu a întâlnit niciun parlamentar care să creadă că May va conduce partidul la următoarele alegeri. Un aliat al lui Johnson, el a spus: „Boris este un star rock. El este un câștigător de voturi, este un lider – iar ea nu este niciuna dintre acestea”.
sursă: The Business Soirée
A urmat discursul neașteptat al lui May, care a îndemnat partidul să se unească, altfel Brexitul ar fi fost atunci în pericol. Mișcarea lui Duddrige a căzut în gol și nu a avut niciun fel de impact real. Membrii murmurau la acea vreme despre momentul în care trebuie să o depună pe May și cu cine să o înlocuiască, dar oricine trece linia spre lovitură de stat sfârșește mult mai rău.
La Conferința Partidului Conservator de la Birmingham din luna mai a anului 2019, a fost clar că tachinările lui Johnson la adresa lui May și răspunsul liderilor europeni la summitul informal de la Salzburg au încurajat unii membri ai cabinetului și activiști să se ralieze în jurul ei. Poate că May dă formă umană angoasei Brexiterilor față de modul în care ei cred că Uniunea Europeană a tratat Marea Britanie. Poate că loviturile ei publice și constante sunt relatabile. Oricum ar fi, ea a generat un respect și o simpatie reticentă. Dar nu trebuie confundat acest lucru cu popularitatea.
