Infofinanciar > Info > Lobby pentru Schengen la nivel înalt. Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Olaf Scholz
Info

Lobby pentru Schengen la nivel înalt. Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Olaf Scholz

cand-va-intra-Romania-schengen
Sursa foto: Arhiva companiei

Premierul Marcel Ciolacu și cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, au avut sâmbătă, o întâlnire în Spania. Cei doi au discutat despre provocările economice, sociale şi geopolitice din Europa, dar şi despre aderarea României la Schengen.

”Un prânz social-democrat între doi prieteni, cu aceleaşi gânduri pentru Europa! Am vorbit cu Olaf Scholz despre provocările economice, sociale şi geopolitice cu care se confruntă întreaga Europă. Dar și despre dinamizarea relaţiei noastre bilaterale şi despre aderarea României la spaţiul Schengen. I-am mulţumit pentru sprijinul constant al Germaniei în dorinţa noastră legitimă de a fi parte a acestui spaţiu!”, a postat pe Facebook premierul Ciolacu, conform Agerpres.

Marcel Ciolacu a participat, vineri şi sâmbătă, la Malaga, în Spania, la Congresul Socialiştilor Europeni.