Pandemia de Covid 19 și măsurile haotice de limitare a mobilității populației, luate aproape unitar de statele lumii în martie 2020 au condus, printre altele, și la o creștere rapidă a cererii în industria electronică.
Dintr-o dată, sute de milioane de angajați au fost nevoiți să treacă la munca remote, ceea ce a dus la sporirea cererii de laptopuri sau componente pc, sute de milioane de elevi au trecut la școala online, ceea ce din nou a generat o nevoie suplimentară de dispozitive electronice precum telefoane, laptopuri sau tablete, iar în tot acest timp angajații fabricilor au fost trimiși acasă, ceea ce a dus la întreruperea producției, respectiv a lanțurilor mondiale de aprovizionare. Acest lucru a condus la o criză de care am tot auzit în ultimii doi ani și pe care, conform predicțiilor făcute de specialiști, o vom resimți cel puțin încă pe atât mai ales datorită războiului din Ucraina, criza semiconductorilor.
Efectul? Îl resimțim atunci când vrem să ne cumpărăm, de exemplu ultimul iPhone, pentru care încă trebuie să așteptăm cel puțin o lună. Criza se resimte și mai profund în momentul în care vrei să îți cumperi un autoturism nou și majoritatea producătorilor auto ridică din umeri atunci când sunt întrebați în cât timp pot livra modelul dorit.
UE vrea să producă 20% din cipurile mondiale până în 2030
În contextul acesta, Uniunea Europeană are ca scop ca până în 2030 să ajungă să realizeze 20% din producția globală de semiconductori, cu atât mai mult cu cât, să nu uităm, mărețul plan European al tranziției verde. Europa este dispusă să arunce cu bani de investiții în această industrie, motivând statele membre să își dezvolte capacități industriale de producție. Totuși, parcă ne sună cunoscut această muzică, în 2010, Uniunea Europeană și-a propus același lucru pentru anul 2020.
Rezultatul? În 2020, Europa producea, la fel ca în 2010 doar 10% din totalul mondial de semiconductori. Care să fie motivul? Poate că la fel ca și în cazul gazelor rusești, comoditatea proverbială a europenilor și apetitul lor pentru bunuri cumpărate la preț redus din țări cu mână de lucru ieftină sau foarte ieftină, ar putea fi un răspuns.
Pentru a produce semiconductori și pentru ca Uniunea Europeană să se poată ține de procesul de tranziție care prevede transformarea economiei într-una digitală și durabilă, sunt necesare materii prime și metale rare, de exemplu Ucraina asigura jumătate din cererea mondială de neon, gaz elementar pentru industria cipurilor.
Specialiștii Uniunii Europene estimează faptul că în mai puțin de 20 de ani, nu mai departe de 2040, cererea de metale rare esențiale pentru tehnologiile energetice verzi va fi cam de patru ori mai mare față de acum. Astfel, UE se vede obligată să își dezvolte capacitatea proprie de extracție, prelucrare, rafinare, separare și reciclare a materiilor prime rare ca să ajungă efectiv la producerea semiconductorilor.
În condițiile în care semiconductorii sunt esențiali pentru progresul industrial al uniunii, precum și pentru dezvoltarea economică a statelor membre, mai multe țări, printre care Germania, Italia sau Franța au făcut deja pași în direcția investiților în domeniu sau pentru atragerea investitorilor străini.
România are materiile prime
În ceea ce privește România, desi deținem materii prime importante pentru acest domeniu, precum wolfram, magneziu, cadmiu, litiu, beriliu, niobiu, tantal sau grafit, capacitatea statului de a accesa fondurile destinate domeniului sunt un mare semn de întrebare. România are prevăzut inclusiv în Planul Național de Reziliență și Redresare fonduri pentru dezvoltarea a trei centre de producție, dezvoltare și inovare pentru semiconductori.
Norocul nostru proverbial istoric s-ar putea numi fix enumerarea resurselor de mai sus și chiar dacă competența actorilor politici lasă de dorit, presiunea Uniunii Europene pentru extracția și prelucrarea acestora ar putea să ne pună pe harta mondială a producătorilor de cipuri.
Florin Spătaru, ministrul Economiei, consideră că România are șansa istorică de a deveni un jucător important pe piața europeană a cipurilor, invocând independența energetică, mai mare decât a multor state ale uniunii, existența metalelor rare pe teritoriul țării, capitalul uman care în concepția dânsului este dezvoltat corespunzător și o așa numită tradiție, care începe din anii 1970.
Mediul politic, absent
Ce omite ministrul să ne spună este că pentru extracția și mai ales prelucrarea resurselor naturale va fi nevoie de tehnologie nouă, pentru că dacă tot a invocat anii `70, minele din țară sunt dotate cu tehnologie aferentă acelor ani. Chiar dacă ar exista fonduri necesare acestui proces, de retehnologizare a minelor, probabil perioada de timp necesară ar depăși cu mult termenele impuse de Uniunea Europeană, în condițiile în care parlamentarii români nu au fost în stare până acum să adopte normele de aplicare a legii minelor.
De altfel, în cadrul unei conferințe organizate de Camera de Comerț și Industrie a României, pe tema securizării lanțurilor de aprovizionare cu semiconductori și metale rare la nivelul Uniunii Europene, actorii politici au chiulit cu nonșalanță, fie că a fost vorba despre George Cărpușor, Director în cadrul direcției de evaluare impact și dezvoltare proiecte majore de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sau Istvan Lorant Antal, președintele Comisiei pentru Energie, Infrastructură energetică și Resurse minerale din Senatul României, precum și Aurel Gheorghe, directorul general al Direcției Minerit din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
Motivul? Nu îl știm, dar absența lor ne oferă marjă de interpretare, deci putem bănui că nivelul discuției pur și simplu îi depășea. Indiferent de motiv, această atitudine îndepărtează foarte mult posibilitatea unei atât de necesare colaborări între toți actorii implicați, colaborare solicitată atât de ministrul Florin Spătaru, precum și de mediul de business sau de reprezentanți ai universităților.
Mediul de business este dispus să se implice
În mediul de business există mai puțin optimism ca în ministerul lui Florin Spătaru. Simona Almăjan, country manager la NXP Semiconductors sau Iulian Nedea, CEO și confondator al Simtel Team, remarcă oportunitatea pe care România o are în ceea ce privește construcția de fabrici de cipuri, dar privesc cu mai mult scepticism situația și avertizează că, fără o colaborare strânsă între insituțile publice, mediul privat și universități și o strategie solidă pe termen lung, care să rezolve provocări precum exploatarea și procesarea resurselor naturale sau formarea specialiștilor și calificarea forței de muncă pentru astfel de activități de producție, România nu va fi parte din construcția europeană a lanțurilor de aprovizionare cu semiconductori.
„Avem nevoie de o strategie solidă pe termen lung și să nu uităm de execuție, nu este simplu să deschizi o fabrică, nu este ceva ce faci în doi ani, durează, e mult de muncă. Avem competențe extraordinare în universități, dar avem nevoie de adaptarea sistemului educațional, nu avem nevoie doar de ingineri sau specialiști care să știe limbaje de programare la nivel înalt, avem nevoie de specialiști cu studii medii. Ar trebui văzut în care dintre fazele ciclului de fabricare a cipurilor ar putea România să se implice.” – Simona Almăjan, country manager NXP Semiconductors
„Ok, avem materialele, dar mai departe trebuie să construim o strategie și pentru asta trebuie să vedem care este diferențiatorul nostru, pentru că nu suntem singurii din Europa care am văzut că există o criză a semiconductorilor, toate celelalte țări fac pași în direcția asta, care sunt abilitățile cheie pe care noi ar trebui să le avem pentru a ajunge să avem producție în România, care sunt resursele de care avem nevoie și dacă acestea se găsesc în România sau cum facem să le aducem în România” – Iulian Nedea, CEO și cofondator Simtel Team.
Universitățile vor instruirea profesorilor
În strategia pe care mediul de business a invocat-o, un rol foarte important îl are capitalul uman. Profesor Doctor Inginer Paul Svasta, șeful Centrului de Electronică Tehnologică și Tehnici de Interconectare din cadrul Universității Politehnice din București consideră esențială implicarea României în rețeaua europeană de semiconductori și consideră că problema resursei umane poate fi rezolvată doar printr-o strânsă legătură între mediul educațional și industrie, precum și flexibilitatea statului în adaptarea programei la viitoarele cerințe de pe piața muncii.
Paul Svasta a invocat inclusiv necesitatea instruirii profesorilor în direcția spre care se îndreaptă industria de electronică, doar așa aceștia putând contribui la cerințele societății, prin pregătirea elevilor și studenților pentru industria de mâine.
„În ceea ce privește capitalul uman, România se află într-o poziție mai puțin confortabilă și cine își imaginează că povara resursei umane poate să fie rezolvată de către mediul educațional fără un parteneriat corespunzător cu industria se înșală amarnic. Eu văd o chestiune organică colaborarea dintre cele două medii în folosul societății.” – Profesor Doctor Inginer Paul Svasta, șeful Centrului de Electronică Tehnologică și Tehnici de Interconectare, Universitatea Politehnică București
