La momentul de față, oficialii de la Londra dau un pas înapoi. S-a anunțat faptul că nu există noi planuri de a desfășura instructori militari în Ucraina. Această declarație îi aparține chiar premierului Rishi Sunak. Până în prezent, Marea Britanie și aliații săi au evitat o prezență militară oficială în Ucraina. Asta pentru a reduce riscul unui conflict direct cu Rusia.
Ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, a declarat că dorește să desfășoare instructori militari în Ucraina. Pe lângă instruirea forțelor armate ucrainene în Marea Britanie sau în alte țări occidentale. La câteva ore după publicarea interviului ministrului, premierul Sunak a declarat că nu există planuri de a trimite trupe britanice în Ucraina.
„Ceea ce spunea secretarul apărării era că ar putea fi posibil ca într-o zi, în viitor, să facem o parte din această instruire în Ucraina”, a declarat Sunak reporterilor. „Dar asta este ceva pe termen lung, nu aici și acum. Nu există soldați britanici care vor fi trimiși să lupte în conflictul actual”, citează Reuters.