Infofinanciar > Lumea la zi > Londra vrea să expulzeze 5.700 de migranți în Rwanda „până la sfârșitul anului”
Lumea la zi

Londra vrea să expulzeze 5.700 de migranți în Rwanda „până la sfârșitul anului”

Londra vrea să expulzeze 5.700 de migranți în Rwanda „până la sfârșitul anului”
Foto: facebook.com

Guvernul britanic a spus că speră să deporteze în Rwanda „până la sfârșitul anului” un grup deja identificat de 5.700 de solicitanți de azil.

O măsură posibilă după adoptarea legii controversate care ar trebui să descurajeze traversările ilegale ale Canalului Mânecii.

Conform acestui text, care a primit parafa regală, guvernul lui Rishi Sunak intenționează să înceapă evacuările până în iulie.

Potrivit unui document al Ministerului de Interne, Kigali „a fost de acord în principiu” să primească 5.700 de solicitanți de azil. Aceştia au fost selectați din peste 57.000 de persoane care au sosit ilegal în Marea Britanie.

Ministerul  a mai precizat că, dintre cei 5.700 de solicitanți de azil vizați, 2.143 continuă să se prezinte la sediu. Ei pot fi identificați pentru a fi plasaţi în detenție în așteptarea expulzării lor.

Pe lângă combaterea sosirilor ilegale, guvernul încearcă și să reducă imigrația legală. Aceasta a atins „niveluri nesustenabile și inechitabile”, potrivit prim-ministrului, Rishi Sunak.