Guvernul a anunțat că salariile bugetarilor vor fi diminuate, întrucât recent a fost introdusă o mărire de 50% a sporurilor. România a luat angajamentul prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență că, odată cu adoptarea legii salarizării unitare, va reduce semnificativ sporurile acordate angajaților din sectorul public.
În viitoarea lege, care ar urma să fie finalizată până la sfârșitul primăverii, suma totală a tuturor sporurilor pentru bugetari nu va depăși 20% din salariul de bază. În momentul actual, majoritatea angajaților bugetari primesc sporuri care reprezintă 30% din salariul de bază, ceea ce înseamnă că veniturile lor vor scădea semnificativ, deoarece vor primi mai puțini bani la finalul lunii.
Guvernul României vs bugetari
Toate acestea vin în timp ce, în ultimele luni, Guvernul României a acordat sporuri considerabile bugetarilor responsabili cu gestionarea fondurilor europene, inclusiv cele rambursabile sau nerambursabile din PNRR sau alte proiecte cu fonduri europene. Acești bugetari primesc în prezent sporuri de până la 50% din salariul de bază, astfel că o reducere a sporurilor la 20% va avea un impact semnificativ asupra lor.
Salariile bugetarilor reprezintă o problemă importantă pentru Coaliția de guvernare, deoarece volumul cheltuielilor cu salariile depășește sute de miliarde de lei. În acest context, Guvernul intenționează să reducă sistemul de sporuri pentru bugetari, astfel încât acestea să nu depășească 20% din salariul de bază.
Ministrul Muncii, Marcel Boloș, a subliniat importanța unei abordări sustenabile pe termen lung în ceea ce privește salariile bugetarilor și a menționat că acest lucru trebuie să includă o reformă a sistemului de sporuri.
„Sunt o serie de restricții destul de dure trecute în Planul Național de Redresare și Reziliență. A treia, cum avem acum, până la 50% sporuri care se dau pentru cei care lucrează cu fonduri europene. Așa cum arată legea și reforma salariilor în sectorul bugetar, acestea impun să nu existe sporuri mai mari de 20% din salariul de bază. Să vedem ce soluție se va găsi. Un volum de cheltuială, cum am spus, destul de mare din bugetul de stat”, a precizat ministrul.
Posibile reduceri de personal
Ministrul Muncii, Marcel Boloș, a afirmat că reforma salarizării bugetarilor ar putea implica și reduceri de personal, prezentând două scenarii posibile. Unul dintre ele ar fi ajustarea salariilor, ceea ce ar fi o măsură dificilă de implementat. Celălalt scenariu ar fi o reducere a numărului de angajați, însă ministrul nu a oferit detalii suplimentare cu privire la acest aspect.
În privința fondurilor europene, Marcel Boloș a explicat că a fost „un an foarte greu pentru fondurile europene. Eu sper să mergem cu o rată de absorbție până în jur de 95%. Eu am recuperat foarte mult. Când am venit la primul mandat aveam 24% rata de absorbție. Când am venit a doua oară, am moștenit o rată de absorbție de 54%. Acum suntem aproape de 75%”, s-a plâns ministrul, citat de RomâniaTV.