Infofinanciar > Lumea la zi > Lovitură dură primită de Kiev. Germania nu susține aderarea Ucraine în cadrul NATO
Lumea la zi

Lovitură dură primită de Kiev. Germania nu susține aderarea Ucraine în cadrul NATO

Germania și NATO, Sursa foto: dreamstime.com
FOTO: dreamstime.com

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a respins afirmația făcută de Jens Stoltenberg referitor la aderarea Ucrainei la NATO, alianță care a sprijinit Ucraina pe tot parcursul războiului cu Rusia, furnizându-i arme. „Ușa este între deschisă, dar nu este momentul să luăm o decizie acum”, a declarat Boris Pistorius joi seară în cadrul unei emisiuni, prilej cu care a adăugat că Ucraina este conștientă de situația decizională.

Oficialul german a subliniat că decizia de aderare a Ucrainei la alianță nu poate fi luată doar din solidaritate, ci „cu capul rece și inima fierbinte”. Nu invers”.

Kievul dorește ca alianța militară să îi ofere calitatea de membru

Acceptarea Ucrainei în NATO sau la Uniunea Europeană nu va fi discutată la cea de-a patra reuniune a Grupului de Contact pentru Apărare a Ucrainei, care are loc astăzi la baza aeriană americană Ramstein din sudul Germaniei, a adăugat oficialul german.

Comentariile lui Pistorius vin după prima vizită a șefului NATO, Jens Stoltenberg, în Ucraina de la invazia Rusiei de acum 14 luni, în cadrul căreia l-a invitat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la summitul NATO de la Vilnius din iulie, afirmând că oferta de aderare a Ucrainei și garanțiile solide de securitate pentru această țară vor fi prioritare pe agenda summitului.

Jens Stoltenberg a susţinut că toate statele membre din cadrul blocului politico-militar ar fi de acord asupra integrării Ucrainei în NATO. Secretarul general a făcut aceste afirmaţii în cursul vizitei efectuate joi la Kiev şi le-a reiterat vineri, cu ocazia reuniunii Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei, desfăşurată la Baza militară americană Ramstein, în Germania.

„Viitorul Ucrainei este în familia euroatlantică, viitorul Ucrainei este în NATO. Toţi aliaţii sunt de acord cu acest lucru. În acelaşi timp, obiectivul principal al Alianţei, al aliaţilor, este să se asigure că Ucraina câştigă”, a adăugat secretarul general cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Kiev cu preşedintele Volodimir Zelenski, cel din urmă a insistat că „este momentul” ca NATO să adreseze o invitaţie de aderare Ucrainei.

Jens Stoltenberg: „Toţi aliaţii NATO au fost de acord că Ucraina va deveni membră”

Reprezentanții mass-media i-au solicitat să dezvolte subiectul aderării Ucrainei în NATO, Jens Stoltenberg a menținut aceeași retorică, însă, nu a precizat și deznodământul conflictului din Ucraina.

„Toţi aliaţii NATO au fost de acord că Ucraina va deveni membră. Preşedintele Zelenski are aşteptări clare, am discutat despre problema aderării şi despre garanţiile de securitate, bineînţeles că Ucraina are nevoie de securitate.

Sigur că nu poate şti nimeni când se încheie sau cum se va încheia acest război, dar ştim că atunci când se va încheia acest război, trebuie să ne asigurăm că nu se va repeta, că Rusia nu va putea continua să atace, că nu va lansa din nou un război împotriva Ucrainei şi că nu va perturba din nou securitatea europeană.

Deci, avem nevoie de discuţii despre cadrul de securitate, avem nevoie de o discuţie despre aderare, dar mesajul meu a fost că, în primul rând, Ucraina are rolul său corespunzător în NATO, aliaţii au fost de acord, dar atenţia se concentrează acum pe a ne asigura că Ucraina câştigă”, a insistat Stoltenberg,  potrivit postului de televiziune Sky News.