Infofinanciar > Info > Lovitură pentru buzunarul românilor! Prețul carburanților a crescut din nou
Info

Lovitură pentru buzunarul românilor! Prețul carburanților a crescut din nou

Lovitură pentru buzunarul românilor! Prețul carburanților a crescut din nou
sursa-foto-petrom.ro

Carburanţii continuă să se scumpească în România. După ce anul acesta șoferii au fost nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru un plin de benzină sau unul de motorină, prețurile carburanților au crescut din nou.

Petrom, care este pe loc fruntaș în piața de distribuție a carburanților în ţara noastră, a crescut joi, 3 noiembrie, prețul benzinei vândute în stațiile de distribuție ale companiei.

OMV Petrom S.A. este cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Rafinare și Marketing, Gaze Naturale și Electricitate.

După aplicarea subvenţiei de 50 de bani, stabilită de Guvern, şoferii ar trebui să plătească 7,06 lei pe litru la benzină și 8,42 lei pe litru la motorină.

Stația de carburant Petrom, situată pe Șoseaua Virtuții din București, afișa pe 29 octombrie 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 7,56 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,92 lei/litrul.

,,Sprijin pentru România”

Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect numit ,,Sprijin pentru România”, o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie 2022.

Ajutorul de stat va fi sub forma unui grant acordat operatorilor economici licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu, contra cost sau transport de persoane, în mod regulat, inclusiv transport public local.

Deciziile de compensare se emit până la 31.12.2022, iar plata efectivă a ajutorului de stat se poate face până la 31 iulie 2023, inclusiv. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 300 de milioane de lei pentru un număr estimat de 3000 de operatori economici, conform mfinante.gov.ro.

De ce cresc prețurile de la pompă?

Prețurile carburanților sunt influențate în mod special de diferitele cotații ale produselor petroliere, care depind de prețul țițeiului, de cursul de schimb leu-dolar, dar și de factorii zonali. Spre exemplu, în zona noastră este un deficit clar de motorină, mai ales având în vedere că Ucraina consumă cantități mari de combustibil, care este importat în totalitate, pentru că în țară nu mai funcționează nicio rafinărie.

România a extins perioada de valabilitate a reducerii cu 50 de bani pe litru, la pompă – 25 de bani efortul statului, 25 de bani efortul companiei – până la sfârșitul anului 2022.