Potrivit ultimelor informații obținute de AFP, eurodeputații și statele membre ale Uniunii Europene au decis, joi seară, să renunțe treptat la vânzarea de mașini noi cu motoare cu combustie internă până în 2035. Acest lucru a fost confirmat și de negociatorii acestui acord. Potrivit specialiștilor, scopul acestei măsuri este acela de a ajunge la un procent de 100% al vehiculelor cu emisii zero pe drumurile europene.
„Tocmai am încheiat negocierile privind standardele de CO2 pentru automobile. Decizie istorică a UE privind clima, care confirmă definitiv obiectivul de a avea 100% vehicule cu emisii zero până în 2035, cu etape intermediare în 2025 și 2030”, a precizat eurodeputatul francez Pascal Canfin, președintele Comisiei de Mediu a Parlamentului European, într-o postare pe Twitter.
We just finished negotiations on CO2 standards for cars. Historic 🇪🇺 decision for climate that definitively confirms the goal of 100% zero-emission vehicles by 2035 with intermediate steps in 2025 and 2030. (1/2)
— Pascal Canfin (@pcanfin) October 27, 2022
„Avem un acord”, a mai adăugat pe acest subiect un purtător de cuvânt al președinției cehe a Consiliului UE, potrivit Hotnews.
UE a propus această măsură și în 2021
Comisia Europeană a prezentat o propunere legislativă de revizuire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și vehiculele utilitare ușoare noi la 14 iulie 2021, ca parte a pachetului „Pregătiți pentru 55”.
Oficialii de la Bruxelles au transmis că acest set de propuneri va contribui la obiectivele climatice ale UE pentru 2030 și 2050, să aducă beneficii cetățenilor prin introducerea pe scară largă a vehiculelor cu emisii zero (o mai bună calitate a aerului, economii de energie și costuri mai mici pentru deținerea unui vehicul), precum și să stimuleze inovarea în domeniul tehnologiilor cu emisii zero.
Practic, „Pregătiți pentru 55” este menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, față de nivelul anului 1990, și atingerea neutralității climatice până în anul 2050.
„O revizuire ambițioasă a standardelor privind emisiile de CO2 este un element crucial pentru a atinge obiectivele noastre climatice. Prin adoptarea noilor standarde, creăm claritate pentru industria autovehiculelor și stimulăm inovarea și investițiile pentru producătorii de automobile. În plus, achiziționarea și conducerea de autoturisme cu emisii zero vor deveni mai ieftine pentru consumatori”, a susținut eurodeputatul olandez Jan Huitema (Renew), raportor pe acest proiect legislative, scriu cei de la Euractiv.
Germania nu părea încântată
Autoritățile de la Berlin, prin vocea ministrului de Finanțe, Christian Lindner, au anunțat la sfârșitul lunii iunie că nu vor susține planurile Uniunii Europene de a interzice efectiv vânzarea de maşini noi cu motoare cu ardere internă din 2035.
Oficialul a menționat la un eveniment găzduit de asociaţia industriei BDI din Germania că vor continua să existe nişe pentru motoarele cu ardere internă. De asemenea, Lindner crede că interdicţia UE este greşită, motiv pentru care guvernul german nu va fi de acord cu această legislaţie europeană.
Christian Lindner este un membru al partidului democraţilor liberi pro-business, organizație politică care împarte puterea cu social-democraţii şi verzii. Ministrul a mai adăugat că Germania va fi în continuare o piaţă majoră pentru vehiculele electrice.