Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a transmis joi că s-au reluat discuțiile cu Austria cu privire la aderarea României la Schengen. Acesta a purtat mai multe discuții în cadrul unei reuniuni informale ale Consiliului JAI, din Suedia.
”Pot să spun că am agreat cu domnul ministru Gerhard Karner ca în perioada următoare, la nivel tehnic, structurile Poliției de Frotnieră, Poliție Române, Inspectoratului General pentru Imigrări și toate celelalte structuri din cadrul ministerului de Interne în acest dosar să reia dialogul cu structurile similare din Austria.
Și după ce această etapă este finalizată, evident că vom relua dialogul la nivel politic între mine și minsitrul austriac de Interne. Îmi doresc ca acest lucru să se realizeze cât mai curând posibil pentru că este important ca poziția Austriei să se schimbe, pentru ca acest dosar să poată înainta cu succes”, a spus Bode, referitor la aderarea României în Schengen în cel mai scurt timp posibil, citează G4Media.
Reuniunea Consiliului JAI de la Stockholm
“Am participat astăzi la Stockholm la secțiunea afaceri interne a Consiliului informal Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene”, a postat Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.
Acesta a continuat: “Alături de miniștrii afacerilor interne din statele membre și partenerii europeni am abordat subiecte deosebit de importante pentru România și pentru Uniunea Europeană, precum combaterea criminalității organizate și reducerea migrației ilegale către UE și, evident, aderarea României la spațiul Schengen.
România îndeplinește toate condițiile de aderare la Schengen
În dialogul cu partenerii europeni am adus în discuție subiectul care ne preocupă cel mai mult în momentul de față – aderarea României la spațiul Schengen. În context, am subliniat că România a îndeplinit și îndeplinește în continuare toate condițiile de aderare și am cerut soluționarea acestui dosar cât mai curând posibil.
Până la luarea deciziei de aderare, am transmis tuturor partenerilor europeni determinarea României de a continua implementarea la cele mai înalte standarde a tuturor condițiilor de aderare, așa cum au constatat partenerii europeni în cadrul celor 2 exerciții de evaluare voluntară din România”, a afirmat Bode.
Ministrul a adăugat că “În paralel, în perioada următoare, vom continua dialogul cu toți partenerii europeni, în special cu Comisia Europeană și Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene, pentru că aceasta este cea mai bună soluție pe care o avem în momentul de față pentru a conserva majoritatea covârșitoare de state care ne-au susținut și ne susțin în continuare.
De altfel, în ceea ce privește dialogul cu Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene, am avut o întrevedere foarte bună cu omologul meu suedez, Gunnar Strömmer, pentru a ne coordona demersurile în vederea continuării și finalizării acestui proces, context în care i-am cerut un plan concret pentru deblocarea dosarului Schengen în perioada următoare”, a spus Bode.
Bode a transmis că Suedia ne susține: “Mă bucur că Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene se va implica activ în favoarea României, extinderea spațiului Schengen fiind una dintre prioritățile anunțate.
Un prim pas important a fost făcut deja și apreciez decizia Președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene de a demara de îndată consultări cu toți partenerii europeni în vederea identificării modalităților concrete de a debloca acest dosar”, a transmis ministrul de interne.
Bode i-a cerut Austriei să-și schimbe decizia cât mai repede
Ministrul a explicat că “În ceea ce privește relația cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, și sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut.
Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spațiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenția europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migrație din Balcani”, a întărit Lucian Bode argumentul țării noastre, pe pagina sa de Facebook.