Infofinanciar > Info > Lucrările de pe Valea Oltului au ajuns la 50%! CNAIR spune că s-a se respectă programul
Info

Lucrările de pe Valea Oltului au ajuns la 50%! CNAIR spune că s-a se respectă programul

Lucrările de pe Valea Oltului au ajuns la 50%! CNAIR spune că s-a se respectă programul
sursă foto: arhiva companiei

Luni, 22 iulie, traficul pe sectorul de drum Boița – Lazaret a fost reluat de la ora 20:00, conform programului stabilit la începutul acestui proiect de pe Valea Oltului. Acest mesaj este acum transmis de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Echipa CNAIR prezintă în fiecare zi stadiul lucrărilor de defrișări pentru construcția autostrăzii Sibiu-Pitești. Astfel, s-a ajuns la cea de-a 15-a zi din program în care antreprenorul turc lucrează la defrișări și la amenajarea drumurilor de acces pe versant. CNAIR menționează faptul că în decursul acestei săptămâni, constructorul va avea în vedere executarea ramificațiilor drumurilor de acces la toate zonele în care se vor realiza forajele.

De asemeena, echipa de la CNAIR le transmite românilor după două săptămâni de la începerea defrișărilor de pe Valea Oltului, progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 50%. „Săptămâna aceasta constructorul se concentrează pe executarea ramificațiilor drumurilor de acces la toate zonele în care se vor realiza forajele”, a menționează CNAIR.

„Ca urmare a operațiunilor de defrișare în care sunt implicate și utilaje grele, se menține în continuare ridicat riscul de cădere pe carosabil a arborilor, rocilor și maselor de pământ pe timpul zilei. Pe măsură ce se finalizează lucrările pe sectoarele drumurilor de acces, alpiniștii specializați aduși de antreprenor continuă curățarea versantului de resturile rezultate (în special stânci și trunchiuri de copac). Echipele care se ocupă de siguranța circulației sunt la rânful lor mobilizate pentru a interveni urgent dacă situația o impune”, precizează CNAIR, citată de economedia.ro.