Infofinanciar > Lumea la zi > Lui Putin i se pregătește ceva? „E mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”
Lumea la zi

Lui Putin i se pregătește ceva? „E mai ușor de ucis decât de trimis în judecată!”

Putin, Sursă foto: Gândul
Sursa foto: Gandul

De la începutul invaziei rusești din Ucraina, mii de persoane și-au pierdut viața. Ceea ce este trist, este faptul că un număr de sute de copii ucraineni și-au pierdut viața în raidurile și bombardamentele rusești.

Anchetatorii ucraineni vor să deschidă cercetarea penală împotriva rușilor pentru acuzația de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.

Potrivit Antena 3, adjunctul procurorului general al Ucrainei, Maksim Yakubovski a transmis în exclusivitate pentru News Hour with CNN mai multe detalii terifiante despre războiul care se desfășoară la granițele României.

„În cinci luni de război peste 1.000 de copii din Ucraina au avut de suferit din cauza luptelor”, a transmis acesta.

„2.300 de copii ucraineni au fost răpiți și duși în Federația Rusă”, a continuat el.

Yakubovski nu s-a ferit să facă declarații și referitoare la liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Situația în ceea ce îl privește pe liderul statului este mult mai complicată.

Ce sunt copiii ucraineni pentru ruși?

„Cel mai greu e să vedem cadavrele copiilor făcute bucăți de artileria rusă (…) E și mai greu să vezi corpurile carbonizate complet ale copiilor descoperiți alături de mamele lor, la Bucea. E foarte greu. Ca procuror, n-am nicio îndoială că e mai ușor să-l ucizi pe Putin, decât să-l trimiți în fața tribunalului”, a spus oficialul.

Declarații referitoare la acest subiect a făcut și Oleg Tinkov, un miliardar rus, fondatorul băncii Tinkoff. Totodată, el a criticat invazia din Ucraina.

„Trebuie să raportez asta. Cel puțin 38 de copii au fost deja uciși în Ucraina. Și acest număr poate continua să crească chiar acum din cauza atacurilor asupra orașelor pașnice! Când oamenii din Rusia spun că nu intră în război cu populația civilă, arătați-le fețele copiilor care nu vor mai crește vreodată. Câți copii mai trebuie să moară pentru ca trupele ruse să nu mai tragă și coridoarele umanitare să fie în siguranță? Cât de mult sânge mai trebuie vărsat și cât de mulți oameni trebuie să moară de foame pentru ca trupele ruse să nu mai distrugă vehicule pașnice și să efectueze misiuni umanitare? Un astfel de coridor este necesar în prezent în cele mai intense orașe din Ucraina. Sute de copii pot muri acolo în subsoluri fără mâncare sau îngrijire medicală. Am rămas fără contact cu ei de o săptămână. Ocupanții împușcă familii întregi și voluntari care încearcă să plece sau să ajungă în oraș. Apelez mass-media cinstite din această lume! Raportați aceste fapte teribile: invadatorii ruși ucid copii. Și o fac intenționat, împușcă în victimele lor și nu permit accesarea ajutorului umanitar. Arată asta și mamelor ruse. Ar trebui să știe ce fac fiii lor în Ucraina… Cine este de acord în tăcere cu această crimă este personal responsabil pentru moartea fiecărui copil ucrainean. Statele NATO! Închideți spațiul aerian pentru avioanele rusești! Salvați-ne copiii, ca ai voștri să nu moară mâine!”, a spus aceasta pe social media.