Infofinanciar > Lumea la zi > Lukașenko prezice al treilea război mondial. Belarusul susține că e atacat de Occident
Lumea la zi

Lukașenko prezice al treilea război mondial. Belarusul susține că e atacat de Occident

evz.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Alexandr Lukașenko consideră că îngrijorările legate de posibila declanșare a celui de-al treilea război mondial sunt valabile.

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, susține că forța militară a devenit principalul argument implicit al centrelor de decizie globale.

„Forța militară a devenit din nou principalul argument adus de centrele de decizie globale. Ca și cum nu ar fi existat niciodată milioane de pierderi [de vieți omenești] și ororile Primului și celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Lukașenko, citat de agenția de știri BelTA,.

Declarațiile președintelui au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu oficiali de top din domeniul securității naționale. „Acum am fost literalmente înghițiți de un val informațional despre un al treilea război mondial. Există motive [legitime] pentru astfel de îngrijorări”, a subliniat Lukașenko.

Occidentul are planuri în Belarus

Lukașenko a menționat că zeci de mii de militari NATO și sute de echipamente militare, avioane și elicoptere sunt desfășurate în apropierea granițelor Rusiei și Belarusului, conform tass.

„În imediata vecinătate a Belarusului și a Rusiei sunt staționați aproximativ 32.000 de militari. Aceștia fac parte din contingentele unificate ale NATO și ale forțelor armate americane, în cadrul operațiunilor alianței desfășurate în Europa. Este vorba de peste 1.000 unități de blindate, aproximativ 160 sisteme de artilerie și mortiere, 235 avioane și elicoptere”, a declarat președintele.

Afirmațiile survin în contextul în care un înalt oficial de securitate din Belarus afirmă că Occidentul lucrează pentru răsturnarea violentă a guvernului.

Ivan Tertel a declarat că Occidentul acordă o atenție sporită „utilizării așa-numitei Coloane a cincea. Aceasta operează în Polonia, Lituania și Ucraina sub forma unor organizații separate de fugari. Organizațiile s-au transformat, în esență, în centre de activități subversive împotriva Belarusului”.

Se urmărește declanșarea de „revolte alimentare”

Ivan Tertel este președintele Comitetului de Securitate de Stat din Belarus. El a acuzat recent Occidentul că continuă să lucreze pentru a crea condiții pentru o schimbare neconstituțională a puterii în țară.

„Occidentul implementează în mod constant măsuri pentru a pune presiune asupra țării noastre. În primul rând, este vorba de sancțiuni economice ilegale. De încercări de a ne elimina de pe piețele tradiționale și de a întrerupe legăturile de cooperare cu partenerii din țările CSI. Acestea ar trebui să declanșeze „revolte alimentare” și să ducă la crearea condițiilor pentru o schimbare violentă a ordinii constituționale în Belarus”, a declarat Tertel.

Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii avute de Lukașenko cu personalul de rang înalt al agențiilor de securitate națională. Ea survine la scurt timp după ce agențiile internaționale de presă au anunțat decesul unui activist al opoziţiei din Belarus. Igar Lednik, a murit marți în închisoare, unde ispăşea o pedeapsă pentru „defăimarea” preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.