Alexandru Lukașenko, președintele Belarusului, i-a spus luni, 10 aprilie, ministrului rus al Apărării că dorește garanții din partea Moscovei că îi va apăra țara dacă va fi atacată, a relatat agenția rusească de știri BelTA. Lukașenko că i-ar fi făcut aceste remarci lui Serghei Șoigu în timpul unei întâlniri la Minsk.
Lukașenko a fost citat spunând că a discutat anterior această temă cu președintele rus Vladimir Putin, despre care a spus că a fost de acord că astfel de garanții de securitate sunt necesare și trebuie să fie formalizate. „În general, din discuțiile cu Putin a reieșit că, în cazul unei agresiuni împotriva Belarusului, Federația Rusă va proteja Belarusul ca pe propriul său teritoriu. Acesta este genul de (garanții) de securitate de care avem nevoie”, a declarat Lukașenko.
Belarus, care găzduiește în prezent un contingent de forțe rusești, a oferit asistență Moscovei în timpul campaniei sale militare din Ucraina, pe care Rusia o numește „o operațiune militară specială”. În primele zile ale războiului, Minskul a permis Moscovei să folosească teritoriul său pentru a lansa un asalt, în cele din urmă nereușit, asupra capitalei ucrainene, Kiev.
Belarusul nu va intra în războiul din Ucraina
De la sfârșitul anului trecut, o avalanșă de exerciții militare și vizite ale unor oficiali ruși la nivel înalt au stârnit speculații potrivit cărora Belarusul s-ar putea alătura în mod oficial unui nou atac asupra Ucrainei.
Lukașenko a negat în mod constant astfel de intenții, dar a declarat că Belarus va răspunde la orice incursiuni pe teritoriul său sau încercări de a provoca tulburări, scrie Reuters.
Putin și Lukașenko nu au discutat despre amplasarea de arme nucleare
Președintele rus Vladimir Putin nu a discutat încă amplasarea în Belarus a armelor nucleare strategice rusești, adică a rachetelor balistice intercontinentale, în cadrul convorbirilor purtate joi, la Moscova, cu președintele belarus Alexandru Lukașenko, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Luna trecută, Putin a anunțat că Rusia va amplasa pe teritoriul vecinului său arme nucleare cu rază mai scurtă de acțiune, așa-numitele arme nucleare tactice. Moscova spune că această mișcare i-a fost impusă de extinderea alianței militare NATO spre granițele Rusiei. A fost pentru prima dată când Rusia a declarat că va amplasa arme nucleare pe teritoriul unei alte țări de la sfârșitul Războiului Rece, în urmă cu trei decenii, și a părut să ridice miza, cel puțin simbolic, într-o confruntare tot mai intensă cu Occidentul din cauza războiului din Ucraina.
Belarusul susține ca este amenințat de Occident
La începutul lunii, Lukașenko a declarat că Rusia ar putea, dacă va fi nevoie, să amplaseze și ea rachete nucleare intercontinentale acolo, în special dacă Occidentul amenință să distrugă Belarusul. Totuși, președintele belarus nu a oferit nicio dovadă a unei astfel de amenințări. Putin și Lukașenko au purtat două zile de discuții la Moscova în cadrul Statului Uniunii, o uniune și alianță fără frontiere între cele două foste republici sovietice.
Rusia a folosit teritoriul Belarusului ca platformă de lansare pentru invazia vecinului lor comun, Ucraina, în februarie anul trecut, iar de atunci, cooperarea lor militară s-a intensificat, cu exerciții comune de antrenament pe teritoriul belarus. Nu a existat nicio mențiune a războiului din Ucraina în declarațiile publice ale lui Putin și Lukașenko la summitul de săptămâna trecută, relatează Reuters.