Tot mai multe voci ale opiniei publice exprimă ipoteza că Belarus ar putea să intre în războiul dintre Rusia și Ucraina, fiind de partea administrației de la Kremlin. Președintele rus, Vladimir Putin, a vizitat luni Minskul și a purtat discuții cu omologul său belarus, Alexander Lukașenko, pentru a impulsiona cooperarea cuprinzătoare între cele două țări.
Momentul vizitei a reprezentat un factor declanșator pentru teama că forțele din Belarus s-ar alătura celor din Rusia, iar Ucraina ar putea fi lovită din mai multe părți. Totuși, aceste idei au fost negate de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, care le-a calficat drept ,,nefondate și stupide”.
„Principalele aspecte ale relațiilor ruso-belaruse în domeniile economic, cultural, umanitar, de securitate și apărare au fost discutate într-o manieră constructivă și de afaceri”, a transmis Vladimir Putin în cadrul unei conferințe de presă comune după întâlnire. Calificând cele două țări drept „cei mai apropiați aliați și parteneri strategici”, Putin a subliniat că Rusia și Belarus aprofundează în mod constant integrarea economică, rezistă împreună la presiunea sancțiunilor și coordonează măsurile pentru a minimiza impactul restricțiilor occidentale.
În acest context, administrația de la Kiev a sesizat cum trupele din Belarus au început să facă pregătiri alături de trupele rusești, atrăgând atenția asupra unui eventual atac. Rusia s-a folosit la începutul războiului de teritoriul din Belarus pentru a putea ataca Ucraina în februarie 2022.
Mesajul lui Lukașenko
Aleksandr Lukașenko a dat de înțeles că Belarus ar putea fi victima unor atacuri din partea unor ,,vecini”, fără a puncta concret despre cine este vorba. Președintele Lukașenko a transmis că manevrele militare din luna decembrie au fost desfășurate strict pe teritoriul din Belarus, fără a se extinde spre alte zone și nu ar trebui să fie catalogate drept amenințări.
„Dacă vreţi pace, pregătiţi-vă pentru război”, a atenționat Lukașenko, în cadrul unei reuniuni cu liderii militari care au finalizat analizele activităților militare instantanee care au ridicat atâtea semne de întrebare la nivelul Ucrainei, dar și al Occidentului, conform stirileprotv.ro.
Comandantul forțelor comune ucrainene, Serhiy Nayev, susține că discuțiile de la Minsk vor aborda „continuarea agresiunii împotriva Ucrainei și implicarea mai largă a forțelor armate belaruse în operațiunea împotriva Ucrainei, în special, în opinia noastră, și pe teren”.
Va fi Belarus de partea Rusiei?
Aleksandr Lukașenko a negat clar ,,teoriile conspirației” conform cărora exercițiile militare ar fi fost desfășurate aproape de Ucraina, încercând să intimideze armata lui Zelenski.
Pe măsură ce Putin pare să scape tot mai mult frâiele războiului, acesta și-a intensificat încercările de a-l constrânge pe Lukașenko să se alăture războiului său. Până în prezent, Belarus a furnizat trupelor rusești echipamente militare, a transportat forțe rusești în nordul Ucrainei și a permis Rusiei să efectueze atacuri aeriene și cu rachete de pe teritoriul belarus.
Există mai multe motive pentru care Lukașenka s-a abținut să intre direct în război, fiind prezentat în primul rând faptul că numeroși membri ai forțelor sale armate s-au opus în mod deschis invaziei Rusiei în Ucraina și nu s-au angajat în nicio implicare directă în război.
Unii au făcut un pas mai departe și au demisionat din armată în semn de opoziție față de ajutorul acordat de Belarus Rusiei, în timp ce alții au fugit din țară și luptă alături de ucraineni.