Universul unui artist este diferit și unic, iar o privire într-un astfel de cadru poate fi un lucru uimitor. Scriitoarea româno-canadiană, Irina V. Boca, prezintă un roman care reprezintă un elogiu al limbii române. O întreagă poveste de dragoste în care este portretizată drama mai multe personaje și experiențele lor de viață.
Proaspăt întoarsă în țară dintr-un exil de 30 de ani, scriitoarea româno-canadiană Irina V. Boca lansează, la Editura Moft, romanul Zaria conceput „ca un elogiu adus limbii române din exilul îndepărtat și dezolant.” Absolventă a Facultății de Construcții în România și a unui doctorat în filozofie politică obținut la Carleton University, Ottawa, Canada, Irina V. Boca a publicat la „Revista Literara” si „Baricada” înainte de a părăsi țara, precum și o serie de corespondențe din diasporă („Contemporanul”).
O legătură cu România
În limba română, autoarea a publicat la Editura Nemira volumul de eseuri „Occidentul Nevăzut” (2003) și romanul „Oraşul Alb” (Ideea Europeana, 2009). Acestea au fost urmate de o serie de articole în limba engleză și cărți de beletristică și filosofie politică publicate în Statele Unite: “Life Probe” (Black Rose Writing, US, 2012), “Meditations on the Human Condition in an Imperial Age”, (iuniverse, US, 2012) și “Destiny: the Odds of You and I”, (iuniverse, US, 2014).
Concepută în exil, „Zaria a reprezentat pentru mine legătura cu Romania”, spune autoarea, care mărturisește că nu intenționează să traducă această carte într-o altă limbă, ci dorește să o păstreze între granițele culturale ale țării: „Cred că textul în sine trebuie să reziste traducerii, trebuie să se ancoreze într-o limbă și să rămână acolo pentru cei care vor să-l citească în original” a explicat aceasta.
Univers liric
Scrisă sub forma unui roman de dragoste, o provocatoare carte în carte, Zaria introduce cititorii într-un univers liric și oniric, guvernat de întrebări esențiale referitoare atât la condiția artei, cât și a artistului în lumea de azi. Cititorul însuși „este invitat să vrea să fie sau să devină artist (…) și să dea mâna cu Zaria – de fapt, cu umbra lui”, explică Irina V. Boca.
Cele 7 capitole ale cărții poartă numele unor personaje ce își spun pe rând povestea, își trăiesc drama existențială, se întâlnesc și comunică unele în conștiința altora, dar și in raport iminent cu Zaria – fata morgana, prezența iluzorie, inspirația creativă care este, totodată, ireverențios de reală. „Am ales numele Zariei pentru că am vrut neapărat să denote zarea” – spune autoarea – zarea, locul unde pământul se întâlnește cu cerul, indubitabilul a fi cu neființa, certitudinea cu o multitudine de eșecuri.
Arta de a scrie
„Zaria este însăși arta de a scrie, nu când avem chef, în week-end sau luna viitoare, ci tot timpul, cu o disciplină dezbrăcată de mistere, puteri, prejudicii sau eșecuri. Din punctul ăsta de vedere, Zaria este mai degrabă o eliberare a scrisului ca artificiu (i)rațional și nicidecum ca un alt verset cu drept la unicitatea duhovnicească a creației. Am vrut să le vorbesc românilor creativi ca de la un for interior la altul și tot ce am avut de spus s-a grefat natural în jurul artelor (cu una sau două excepții nicidecum întâmplătoare)”, spune autoarea.
Dintr-o atmosferă textuală densă și o tensiune lirică potențată la maximum, Zaria invită cititorii să fie mai mult decât simpli spectatori ai modului de a gândi sau a fi al artistului, interpretat ca „o extensie romantică a realității, un ecou al durerilor, tarelor sau bucuriilor cenzurate”. Ei sunt invitați să parcurgă universul cărții și să-l experimenteze fără echivoc. „Ca cititor poți să te îndrăgostești de ea sau să o lași baltă de la prima sau a doua pagină”, spune Irina Boca despre Zaria, punând cititorii față în față cu ei înșiși ca personaje mai mult sau mai puțin fictive, eroice, sau pragmatice. Aceasta pentru că – fascinantă, imaterială ca o idee abstractă și seducătoare ca surâsul unei amante – „Zaria nu poate trișa”. Scriitoare prolifică, Irina V. Boca va publica în curând, la Editura Moft, un alt roman scris in exil, intitulat „Surghiun și Dame”.
