Marea Britanie ar trebui să se pregătească pentru alte războaie care să implice China, Rusia, Iran și Coreea de Nord în următorii cinci ani, a avertizat Grant Shapps. În primul său discurs în calitate de ministru al Apărării, Shapps a prezentat o imagine sumbră. A unei „lumi de dinainte de război”, în care inamicii vechi și noi au redesenat liniile de luptă împotriva Marii Britanii și a Occidentului.
În discursul său amplu, a făcut apel la membrii NATO să își mărească cheltuielile pentru apărare la cel puțin 2% din PIB. Acesta a avertizat că fundamentele ordinii internaționale bazate pe reguli sunt „zdruncinate până în măduva oaselor” și există noi îngrijorări legate de război.
Lumea de dinainte de război
Conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina au fost precursoare ale unor conflicte viitoare. „Ne aflăm în zorii acestei noi ere. Zidul Berlinului este o amintire îndepărtată și am parcurs un cerc complet, trecând de la o lume postbelică la una antebelică”, a declarat dl Shapps.
Confruntările sunt foarte probabile între o serie de state ostile și Occident. Rusia și-a „parcat deja tancurile” în Ucraina. Coreea de Nord furnizează rachete Moscovei. Iranul desfășoară ostilități prin intermediul unor forțe proxy. Iar China urmărește să vadă dacă Occidentul va fi alături de Kiev. De asemenea, a fost ales un candidat anti-Beijing la alegerile din Taiwan de la sfârșitul săptămânii trecute, a spus el.
„Peste cinci ani am putea avea în vedere mai multe teatre de operațiuni, inclusiv Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Întrebați-vă, privind fiecare război de astăzi din întreaga lume, este mai probabil ca acest număr să crească sau să se reducă? Bănuiesc că știm cu toții răspunsul. Este probabil să crească, așa că 2024 trebuie să marcheze un punct de inflexiune” a avertizat ministrul Apărării.
Pericolele unor noi confruntări militare
Shapps a prevăzut noi confruntări militare în regiunea Mării Roșii. Unde SUA și Marea Britanie desfășoară atacuri aeriene împotriva Houthis în Yemen. Acestea au avut loc după ce miliția a efectuat atacuri repetate împotriva transportului maritim comercial. Fiind vorba de una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume.
„Destul a fost destul”, a spus el în discursul său de la Lancaster House din Londra. Marea Britanie a vrut să se alăture misiunii americane în Yemen, a spus el. Iar rezultatul este că „Houthis au primit o lovitură. Am trimis un mesaj foarte clar și sper că lipsit de ambiguitate”.
Cu toate acestea, Pentagonul a estimat că nu mai mult de 25% din arsenalul de rachete și drone al miliției a fost distrus. Houthis au promis că vor continua atacurile. Iar duminică seară, avioanele de luptă de pe distrugătorul american USS Laboon au fost nevoite să doboare o rachetă de croazieră anti-navă din Yemen care viza flota.
Iran, un jucător important
Shapps a susținut că Iranul este stăpânul marionetelor Houthis. „Vedem că legătura [dintre Iran și Houthis] este foarte clară. Vrem cu adevărat ca Teheranul, deci regimul iranian, să pună stăpânire pe acești oameni, care sunt antrenați de Iran, echipați de Iran, adesea [cu] informații transmise către ei de Iran. Vrem să îi vedem intervenind aici și spunând <uite, ajunge, pentru că nu vrem să vedem o escaladare a situației>” a declarat Shapps.
Cu toate acestea, înalți oficiali americani și britanici din domeniul apărării și securității resping afirmațiile potrivit cărora Teheranul ar avea control direct asupra Houthis. `Este mult mai nuanțat decât atât. Houthis au un grad destul de mare de autonomie în acțiunile lor. Cred că omologii noștri britanici [din serviciile de informații] au aceeași înțelegere~ a declarat un oficial de securitate american.
Lipsa de armament
Cu toate acestea, există o îngrijorare tot mai mare cu privire la faptul că armata a fost „golită”. Echipamentul nou și modern care trebuia să înlocuiască ceea ce a fost trimis în Ucraina a întârziat să apară. La începutul acestui an, un general american ar fi spus că forțele vor avea dificultăți în a-și îndeplini obligațiile asumate în cadrul NATO. „Ceea ce nu am avut pentru armată este ceva asemănător unei recapitalizări adecvate. Există fonduri pentru mai târziu, dar pur și simplu nu sunt suficiente pentru prezent” a declarat un ofițer superior al armatei, conform Independent .