Infofinanciar > Lumea la zi > Lumea în caricaturi. Care sunt cele mai importante evenimente din această săptămână
Lumea la zi

Lumea în caricaturi. Care sunt cele mai importante evenimente din această săptămână

World Sursa foto art thy neighbour
Sursa foto: art thy neighbour

Săptămâna trecută a fost una destul de plină din mai multe puncte de vedere. Dolarul a atins un nivel record, Putin a semnat anexarea regiunilor ucrainene la Rusia, protestele din Iran sunt încă în desfășurare, iar gazoductul Nord Stream a înregistrat avarii fără precedent.

Dolar Sursa foto Hedgeye

Sursa foto Hedgeye

Dolarul a ajuns la un nivel record de 5,17 lei, depășind valoarea euro. Moneda americană a început anul la un nivel de 4,3559 lei pe unitate. De atunci și până în prezent, pe fondul contextului politic, dar și economic actual, dolarul a crescut vertiginos.

Nord Stream prezintă avarii serioase

Nord Stream Sursa foto FX.co

Sursa foto FX.co

Gazoductul Nord Stream a suferit avarii „fără precedent” în această săptămână la trei linii offshore. Operatorul rețelei a spus că este imposibil de estimat când gazoductul va putea fi repornit. De asemenea, au fost anunțate patru scurgeri de gaze în apele teritoriale suedeze și daneze. Despre acest eveniment se spune că ar fi la mijloc un posibil sabotaj.

Putin a semnat anexarea teritoriilor ucrainene

Razboi Sursa foto Cartooning for Peace

Sursa foto: Cartooning for Peace

Putin a semnat tratatele de anexarea a teritoriilor parțial ocupate din Ucraina: Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie. Acesta a spus că va proteja aceste noi regiuni alipite „cu toate forțele și mijloacele de care dispunem”. În timpul discursului, liderul de la Kremlin a spus că aceasta a fost voința a milioane de oameni, făcând referire la referendumurile organizate în teritoriile vizate.

„Vreau ca autoritățile de la Kiev și adevărații lor stăpâni din Occident să mă audă. Pentru ca toată lumea să-și amintească. Oamenii care locuiesc în Lugansk și Donețk, Kherson și Zaporizhzhia devin cetățenii noștri. Pentru totdeauna”, a transmis Putin.

Biden nu-l iartă pe Putin

Biden si Putin Sursa foto POLITICO

Sursa foto: POLITICO

În urma deciziei de anexare a teritoriilor ucrainene de către Putin, Joe Biden a ținut să-i transmistă un mesaj liderului de la Kremlin. Acesta a spus că SUA și aliații săi nu sunt amenințați de acțiunile rusului.

„America și aliații săi nu vor fi intimidați de Putin și de cuvintele și amenințările sale nesăbuite”, a spus Biden, într-o declarație de presă de la Casa Albă, adăugând că decizia de vineri a lui Putin este „un semn că se chinuie” în acțiunile sale de invadarea a Ucrainei.

De asemenea, președintele de la Casa Albă a transmis faptul că nu va recunoaște teritoriile ucrainene ca fiind părți din Rusia.

„Statele Unite nu vor recunoaște niciodată acest lucru. Și, sincer, nici lumea nu o va recunoaște. El nu poate să pună mâna pe teritoriul vecinului său și să scape cu asta, este atât de simplu”, a spus acesta.

Protestele continuă în Iran

Iran Sursa foto The New York Times

Sursa foto:  The New York Times

Protestele continuă în Iran, după moartea tinerei, Mahsa Amini. Aceasta este cea mai mare mișcare de opoziție din anul 2019, mișcare care este condusă de femei. Amini a fost acuzată că a încălcat codul vestimentar al Iranului, deoarece nu a purtat hijabul. Ulterior, a fost arestată și trei zile mai târziu a murit când încă era în custodia autorităților. Manifestațiile s-au extins și în contextul situației politice, dar și sociale extrem de dificile din acest stat.

„Protestele față de moartea acestei tinere s-au extins pe fondul sentimentelor antiguvernamentale generale și în special în contextul frustrării femeilor”, potrivit Institutului Eurasia Group.