Infofinanciar > Lumea la zi > Reuniune la nivel înalt la Paris. Macron se va întâlni cu Trump și Zelenski
Lumea la zi

Reuniune la nivel înalt la Paris. Macron se va întâlni cu Trump și Zelenski

Reuniune la nivel înalt la Paris. Macron se va întâlni cu Trump și Zelenski
Sursa foto: Arhiva companiei

Președintele Emmanuel Macron se va întâlni cu Donald Trump și Volodimir Zelenski cu ocazia redeschiderii categralei Notre Dame. Președintele francez va avea întâlniri separate cu omologii săi.

Catedrala Notre Dame din Paris, Franța, urmează să își redeschidă porțile sâmbătă. Este pentru prmia oară după incendiul din 2019, car aproape a distrus monumentul vechi de 861 de ani. Restaurarea relativ rapidă a catedralei este considerată o victorie pentru Macron. Președintele a impus un calendar ambițios și în cele din urmă de succes.

Inaugurarea va servi, de asemenea, ca o binevenită distragere a atenției de la turbulențele politice interne din Franța. Prim-ministrul țării a fost demis miercuri în urma unui vot de neîncredere.

Aproape 1.500 de lideri mondiali, demnitari și alți invitați vor participa la festivitatea de redeschidere. Aceasta va fi condusă de arhiepiscopul Laurent Ulrich. Printre participanții notabili se numără președintele ales al SUA, Donald Trump, actuala primă doamnă Jill Biden și prințul William al Marii Britanii.

Între timp, zonele de vizionare publică de pe malul sudic al Senei vor fi umplute cu 40.000 de spectatori. Aceștia vor putea urmări sărbătorile pe ecrane mari.

Elogii pentru Macron

Președintele francez Emmanuel Macron, aflat în dificultate, a numit redeschiderea Notre Dame o „ speranță”. Evenimentul are loc în mijlocul uneia dintre cele mai grave crize ale președinției sale.

Ignorând apelurile forțelor de opoziție de a demisiona, Macron a promis joi, într-un discurs adresat națiunii franceze, că va rămâne în funcție până la sfârșitul mandatului său, în 2027. Președintele Francez a promis să numească un nou prim-ministru în câteva zile.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, se va afla și el la Paris. Este prima sa călătorie internațională de la alegerea sa la începutul lunii noiembrie. Atunci când a acceptat invitația, Trump a scris că Macron a făcut „o treabă minunată pentru a se asigura că Notre Dame a fost readusă la nivelul său deplin de glorie, și chiar mai mult. Va fi o zi foarte specială pentru toți!”

Întâlnire cu Zelenski

Trump și Macron urmează să poarte discuții bilaterale înaintea evenimentului de la Notre Dame. Biroul președintelui francez a anunțat că acesta va discuta ulterior cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Discuția va avea loc în cadrul unei întâlniri separate.

În prezent, nu este clar dacă Trump se va întâlni, de asemenea, cu Zelenski. Trump a declarat că va pune capăt rapid războiului din Ucraina. Dar nu a precizat cum, ceea ce a stârnit îngrijorare la Kiev cu privire la termenii care ar putea fi stabiliți pentru orice negocieri viitoare.

În încercarea de a construi o relație de încredere cu viitoarea administrație, Andri Yermak, principalul consilier al lui Zelenski, s-a întâlnit cu membri-cheie ai echipei lui Trump într-o călătorie de două zile la începutul acestei săptămâni.

Zelenski și Trump au discutat la sfârșitul lunii septembrie în Trump Tower, baza din New York a fostului președinte. Trump, care a criticat vehement finanțarea și sprijinul militar al SUA pentru Ucraina în campania sa electorală, a declarat că a învățat multe din această întâlnire, potrivit reuters.