Infofinanciar > Info > MAE avertizează cetățenii români din Cehia! Nerespectarea măsurilor duce la amenzi de peste 2.000 de euro
Info

MAE avertizează cetățenii români din Cehia! Nerespectarea măsurilor duce la amenzi de peste 2.000 de euro

MAE avertizează cetățenii români din Cehia! Nerespectarea măsurilor duce la amenzi de peste 2.000 de euro
Cehia sursa foto forbes

Românii care au de gând să călătorească, să tranziteze, sau cei care se află deja în Republica Cehă sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Atenționările vin pe fondul prelungirii de către autoritățile cehe a perioadei în care se aplică controale la punctele de tranzit terestre sau fluviale spre Republica Slovacă.  Măsurile vor fi în vigoare până la 28 octombrie 2022.

Ca urmare a intrării a 9 500 de migranți neautorizați pe teritoriul ceh la finalul lunii septembrie, după ce alți  1 330 de migranți au sosit în 2021, Republica Cehă a restabilit pentru scurt timp restricțiile la frontiera cu Slovacia.

Principala problemă o reprezintă timpii de așteptare de la punctele de control. Numai cei care dețin documente de identificare corespunzătoare (cărți de identitate, pașapoarte) sau, dacă este necesar, documente care să ateste reședința în Republica Cehă pot tranzita frontiera la punctele de trecere desemnate.

Trecerea ilegală a graniței duce la amenzi de 2.000 de euro

Potrivit guvernului, trecerea frontierei printr-un  loc neaprobat este ilegală și se sancționează cu o amendă de până la 50.000 de coroane cehe (aproximativ 2.000 de euro) sau 5.000 de coroane cehe (aproximativ 200 de euro) imediat.

Începând de la miezul nopţii de miercuri( 27 septembrie) spre joi (28 septembrie), controalele la frontieră au fost reintroduse în cele 27 de foste puncte de trecere a frontierei, pe toată lungimea graniței cu Slovacia, timp de cel puţin şase zile”, anunţă într-un comunicat postat pe Twitter poliţia naţională cehă, potrivit News.ro.

Cetățenii străini, în principal din Siria, folosesc Republica Cehă ca țară de tranzit pentru a ajunge în alte state membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit lui Petr Fiala, prim-ministrul Republicii Cehe. „Trebuie să luăm această măsură preventivă pentru a înfrunta situaţia pe termen lung şi a descuraja migranţii clandestini să folosească această rută”, anunţă el într-o conferinţă de presă, potrivit sursei citate.

Înainte de separarea lor în 1993 și de înființarea punctelor de trecere a frontierei, Republica Cehă și Slovacia erau o singură țară. Aceste puncte de trecere au fost ulterior eliminate atunci când cele două națiuni au aderat simultan la spațiul Schengen,  în 2007.

Următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Praga pot fi folosite de cetățenii români pentru a solicita asistență consulară: +42025757532090, +420257533965 și +420257530426. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS), unde sunt preluate de către operatorii de serviciu ai call center-ului. În plus, rezidenții români pot apela linia de urgență a Ambasadei României la Praga la numărul +420607078501, dacă se află într-o situație dificilă, unică sau de urgență.