Grecia este una dintre destinațiile preferate de români atunci când aleg să plece într-un concediu. Totuși, date fiind condițiile meteorologice din ultima vreme, cei care sunt deja acolo, dar și cei care urmează să ajungă trebuie să fie precauți. Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează că pe teritoriul acestui stat au loc evenimente climatice periculoase.
Aceste manifestări dure ale vremii se vor manifesta sub forma incendiilor de vegetație. Pentru a putea limita astfel de incidente, pompierii eleni recomandă fiecărei persoane să nu deruleze activități în aer liber în urma cărora poate apărea un foc deschis. De asemenea, nu trebuie să nu ardă gunoaiele sau vegetația uscată. În acest caz, este cu atât mai important ca oamenii să nu își arunce țigările pe jos, ci să le stingă și le arunce în locuri amenajate, având de asemenea datoria de a nu arunca gunoaie menajere în zonele de pădure.
Care sunt zonele predispuse la incendii
Zonele vizate de astfel de incendii sunt: Creta, Evia, Attica, Argolida, Viotia, Kythera, Peninsula Peloponez sau grupul de insule din zona de estică a Mării Egee, potrivit Digi24.
Printre cauzele care conduc la izbucnirea incendiilor de vegetație sunt: nivelele extrem de puternice ale vântului și prezența constantă a unor valori termice foarte ridicate.
În plus, conform sursei menționate, dacă oamenii văd că există incendii trebuie să sune imediat la Serviciul de Pompieri și să ofere autorităților competente următoarele informații: locul precis în care se află incendiul și direcția în care acesta se propagă; soiul de vegetație care arde și locația din care persoana face respectiva sesizare. Apelul este gratuit și se face la numărul național 199. Acest serviciu este funcțional la orice oră din zi și din noapte.
La cine pot apela românii din Grecia dacă au nevoie de ajutor
În cazul în care cetățenii români au de-a face cu o urgență pe teritoriul Greciei, aceștia pot apela misiunea diplomatică a țării noastre de la Atena, telefonând la numărul +306978996222 sau la Consulatul General al României de la Salonic, la +306946049076.
De asemenea, tot în sprijinul românilor care sunt în Grecia sau care urmează să ajungă în această țară, există o aplicație care se numește „Călătorește în siguranță”. Este pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe și, prin intermediul ei, oamenii pot să primească sfaturi de călătorie dar și diverse informații referitoare la lucrurile care se întâmplă în Grecia și le-ar putea afecta în vreun fel vacanța.
În cazul în care este nevoie de asistență, cetățenii țării noastre care sunt în Grecia au la dispozție numărul +302106710035, care aparține Ambasadei României la Atena, dar și contractul Consulatului României de la Tesalonic, care este +302310340088. După ce sunt realizate, aceste apeluri sunt trimise către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, urmând să fie lăsate în grija unor operatori de la call center. Acest program funcționează oricând.