Diverse asociații de magistrați au emis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană și președinta Ursula von der Leyen, prin care solicită protejarea pensiilor speciale. În această scrisoare, aceștia cer Comisiei să solicite Guvernului României să suspende imediat reforma pensiilor pentru magistrați, numind-o „complet netransparentă și iresponsabilă”.
„Această așa-numită „reformă” subminează total independența și funcționalitatea sistemului judiciar. Sute de judecători au plecat deja în ultimele 12 luni, iar peste 1.100 de posturi judiciare sunt în prezent neocupate. Întregul sistem este pe punctul de a se prăbuși din cauza volumului de muncă copleșitor și a numărului insuficient de judecători, agravate de amenințările continue la adresa statutului nostru ca urmare a „reformelor” aprobate de Comisia Europeană. Acest lucru trebuie oprit imediat”, scriu reprezentanți celor patru asociații ale magistraților.
„Inacceptabil și scandalos”
Printre semnatarii scrisorii deschise se numără Andreea Ciucă, președinta Asociației Magistraților din România (AMR), Dana Gîrbovan, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Florica Roman, președinta Asociației Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), și Elena Iordache, președinta Asociației Procurorilor din România (APR).
„Este inacceptabil și scandalos faptul că acum Comisia Europeană nu numai că aprobă, ci participă activ la negocierile ascunse cu partidele politice cu privire la statutul magistraților. (…) Invocarea Planului Național de Recuperare și Reziliență (PNRR) ca justificare pentru așa-numitele reforme este inacceptabilă”, au precizat magistrații.
Magistrații solicită suspendarea reformei pensiilor speciale
Astfel, în concluzie, semnatarii scrisorii solicită Comisiei Europene să îndemne Guvernul României să suspende orice măsuri legislative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților. Aceștia susțin că aceste aspecte ar trebui reevaluate într-un context de normalitate și stabilitate, având în vedere resursele umane implicate, cu o consultare adecvată a autorității judiciare de către guvern și parlament în aceste proceduri.
„În concluzie, solicităm ferm Comisiei Europene să îndemne Guvernul României să suspende orice măsuri legislative legate de pensiile de serviciu. Aceste aspecte ar trebui reconsiderate în condiții de normalitate și stabilitate în ceea ce privește resursele umane, cu consultarea loială a autorității judiciare de către guvern și parlament în cadrul acestor proceduri. Cu toate acestea, solicităm Comisiei Europene să recunoască faptul că negocierea statutului nostru cu partidele politice românești fără a consulta în mod corespunzător instanțele, parchetele și asociațiile profesionale ale magistraților semnifică o nesocotire inacceptabilă a independenței justiției din România. Independenţa noastră nu trebuie folosită ca monedă de schimb în negocierile cu Guvernul României”, mai informează scrisoarea deschisă, scrie Digi24.