Programul „Rabla pentru becuri” ar avea acum mari șanse să nu mai fie lansat în acest an, iar în ciuda acestui fapt, Guvernul României continuă finanțarea. Recent, 400 de milioane de lei au fost acordați pentru înlocuirea becurilor vechi și uzate și acești bani ar trebui cheltuiți acum până la sfârșit de 2022.
Jurnaliștii Digi24, prin proiectul „Statul la stat”, explică cum acest program al Guvernului ar avea, de fapt, cu totul alte scopuri decât cele prezentate, justificând toată această incertitudine printr-o posibilă campanie electorală.
Facturi, becuri și bani
Acest program a fost înaintat în urmă cu trei luni pe fondul crizei energetice și a facturilor tot mai mari la energie electrică pe care le primesc consumatorii casnici. În acest sens, „Rabla pentru becuri” era prezentat ca un proiect ce îi va sprijini pe români, care ar fi avut posibilitatea să-și înlocuiască becurile cu incandescență de acasă ce consumă multă cantitate de electricitate cu leduri, ce au un consum mai redus, iar totul urma să se facă pe banii statului.
La începutul lunii octombrie, Tanczos Barna, ministrul Mediului, declara: „Noi am postat pe site pe 28 septembrie, cel târziu la sfârșitul lunii octombrie poate fi lansat programul, cel târziu”. Însă realitatea a ajuns să-l contrazică, căci, la foarte scurt timp după această declarație, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că Guvernul ar avea nevoie de un soft mai performant pentru a reuși implementarea acestui program. La jumătatea lunii decembrie, softul în cauză nu este gata, iar șeful AFM, Laurențiu Neculaescu, susține că nu știe când acest lucru se va întâmpla.
Potrivit acestuia, în prezent, se lucrează la caietul de lucru, după care va urma licitația, contestații, cheltuieli, aprobări și multă birocrație: „Este greu să vă spun o dată fixă pentru că depindem de niște termene care țin de achiziții publice, vom vedea”, spune Laurențiu Neculaescu, președinte AFM. „Este greu să vă spun o dată fixă pentru că depindem de niște termene care țin de achiziții publice, vom vedea, vom avea contestații, nu vom avea contestații, nu pot să vă spun acum cât va dura procedura de achiziție publică, probabil elaborarea softului va dura undeva două, trei luni de zile, dar perioada de desfășurare efectivă a unei achiziții publice nu pot să vă spun cât va dura, pentru că e în funcție de ce se va întâmpla la momentul respectiv”.
Părerea experților și a analiștilor. Care este adevărul?
Jurnaliștii de la Digi24 au întrebat mai mulți experți în energie și analiști pentru a explica mai bine această situație confuză și agitată. Unul dintre ei este Dumitru Chisăliță, care este de părere că: „Știm că avem proiecte în derulare prin AFM care deși au fost pregătite cu zecile de luni, nu funcționează în momentul de față, era improbabil ca ceva care să fi trebuit să fie pus în aplicare în doar câteva zeci de zile, să aibe vreo șansă. Din păcate, explicațiile nu cred că le găsim în zona logicii și în zona logică, cred că sunt elemente de imagine care cumva au dorit să acopere acea cerință mare care era în septembrie de reducere a consumului de încadrare în niște ținte europene și cred că mai puțin a fost o dorință reală ca aceste lucruri să se se întâmple”.
„Nu o să fie gata anul acesta, se lucrează la un sistem informatic nou”, este lămurirea ulterioară acordată de către Tanczos Barna, ministrul Mediului, citat de Digi24.