Din această lună toate veniturile care sunt calculate în funcție de Indicatorul Social de Referință (ISR) vor crește cu 13,8% ca urmarea a acestui indicator, potrivit anunțului făcut de Ministerul Muncii.
Prin urmare, valoarea ISR crește până la 598 lei față de 525,5 cât a fost la finalul anului trecut. Creșterea este nesemnificativă beneficiarii vor primi doar câțiva zeci de lei în plus.
Odată ce va fi aplicată noua valoare a ISR, ajutorul social (VMG) pentru persoană crește de asemenea de la 149 de lei la 170 de lei, în timp ce veniturile familiilor cu 5 persoane vor crește de la 554 lei la 631. Beneficiază de această majorare aproximativ 164.896 de persoane.
Veniturile calculate în funcție de Indicatorul Social de Referință vor fi majorate
Alți 133.276 de persoane beneficiază de alocația ”pentru susținerea familiei, în acest caz creșterea va fi de la 211 lei la 240/ persoană. Al doilea interval de creștere cuprinde o majorare de la 558 de lei la 634 lei/persoană. Valoarea alocației variază în funcție de numărul copiilor aflați în grija familiei sau de tipul familiei, monoparentală sau biparentală.
În această situație ajutorul variază între 79 și 90 de lei, pentru familiile biparentale cu 1 copil și venituri de 634 de lei și 512 pentru familiile monoparentale cu venituri de până la 240 de lei și patru copii în grijă. În privința persoanelor care prezintă un handicap, în cazul acestora indemnizațiile cresc de la 368 de lei la 419 lei pentru persoanele care au deficiențe grave. În timp ce persoanele care suferă de un handicap accentuat creșterea este de la 279 de lei la 317.
Bugetul complementar se majorează cu 24 de lei, de la 156 pentru persoanele care au un handicap grav la 180 de lei. Bugetul complementar crește de la 116 la 132 pentru persoanele care suferă de un handicap accentuat. Iar persoanele care suferă de un handicap mediu vor primi 18 lei în plus, de la 64 la 72 de lei.
Vor crește alocațiile de plasament
În cazul copiilor, prestația acestora va crește de 316 lei la 359 de lei pentru minorii care suferă de un handicap grav, pentru o formă mai ușoară de handicap statul va majora prestația de la 184 la 210 lei, iar copii care au un handicap mediu vor primi mai mult cu 18 lei suma ridicată va fi de 72 de lei, potrivit stirileprotv.ro.
Alocația lunară de plasament este majorată cu aproximativ 50 de lei. Suma pe care o vor primi beneficiarii va fi de 1081 de lei. Pentru copii care prezintă un handicap alocația va crește până la 1622 de lei. Alocația lunară de plasament se acordă unui număr de 34.315 persoane care primesc și indemnizația de sprijin în valoare de 479 de lei.
Tinerii care aleg să părăsească sistemul de protecție socială dar care se angajează sau se înscriu într-o formă de învățământ superior, statul le acordă o indemnizație majorată de la 2.522 de lei la 2.871 de lei. Cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului crește de la 1.314 lei la 1.495. Beneficiază un număr de 170.785 de persoane. Și indemnizația minimă acordată pe durata concediului de acomodare în vederea adopție se majorează de la 1.787 de lei la 2.033 lei. În acest caz beneficiază 595 de persoane.