Conform Ministerului Afacerilor Interne, România se numără printre țările cu un nivel scăzut al criminalității. De asemenea, din punct de vedere al siguranței, țara noastră se află printre primele state din acest punct de vedere.
MAI precizează că România este considerată o țara mai sigură decât state precum Franța, Marea Britanie, Italia, Germania, Ungaria sau Norvegia. Datele de pe numbeo.com confirmă cele mai recente rapoarte internaționale. Raportul Departamentului de Stat al SUA evidențiază progresele înregistrate de țara noastră în domeniul siguranței publice. Astfel, plasează România printre cele mai sigure state din Uniunea Europeană”, precizează ministerul, potrivit observatornews.
