Infofinanciar > Info > Mai scumpă decât aurul. Cât a ajuns să coste un pahar de bere pe litoralul românesc în 2023
Info

Mai scumpă decât aurul. Cât a ajuns să coste un pahar de bere pe litoralul românesc în 2023

Mai scumpă decât aurul. Cât a ajuns să coste un pahar de bere pe litoralul românesc în 2023
SURSA CSID.RO

Concediile la mare sunt printre cele mai comune şi căutate metode de relaxare pe parcursul verii. Românii îşi rezervă sejururile din timp pentru a prinde cele mai bune preţuri şi oferte. Pachetele turistice din ţările vecine, rămân însă, printre cele mai căutate de locuitorii ţării noastre, din cauza preţurilor crescute de pe litoralul românesc.

Până la momentul actual, considerată cea mai scumpă staţiune de pe litoralul românesc, este staţiunea Mamaia. Diferenţe mari nu există totuşi între această staţiune şi celelalte, preţurile evoluând semnificativ în ultimii doi ani pentru tot toate.

Cât au ajuns să coste produsele?

În staţiunea 2 mai, în anul 2021, o cameră de hotel costa între 200 şi 350 de lei pe noapte, preţuri făcute în funcţie de ce oferea fiecare cazare. Când vine vorba de ce puteai consuma, cu 6 lei îţi puteai lua un pahar de bere şi cu 8 lei un espresso. Pe partea de mâncare, o porţie de cartofi prăjiţi cu ceafă de porc şi salată costa în jur de 18-22 de lei.

Anul acesta, turiştii au observat o mărire a preţurilor considerabilă, chiar dublă. O bere la halbă, cea mai ieftină, a ajuns să coste nu mai puţin de 10 lei, iar în unele locuri chiar şi 18 lei. Sticlele de bere încep de la 11 lei şi pot ajunge chiar şi la 17 lei.

Sursă foto: cancan.ro

Sursă foto: cancan.ro

Unele dintre cele mai populare restaurante, foarte des alese de turişti, sunt cele cu sfecific pescăresc. Aici 150 de grame de hamsii au ajuns să coste 23 de lei, iar 100 de grame de scrumbii costă 21 de lei.

Mai exact, la momentul actual, în România, un turist este nevoit să economisească pe toată perioada anului pentru a-şi permite o vacanţă în vârful sezonului, conform cancan.ro

Creşterea preţurilor în vârf de sezon

Deşi preţurile sunt deja mari, se aşteaptă o nouă explozie a preţurilor pe Litoral, odată cu începerea vârfului de sezon. Din 20 iulie 2023, perioadă considerată vârful sezonului pe Litoral, se aşteaptă creşteri de preţuri cu până la 15-20% în domeniul hotelier, lucru ce va atrage cu sine şi majorarea preţurilor celorlalte servicii şi bunuri.

La momentul actual, o cazare în staţiunea Mamaia, în funcţie de condiţiile pe care le oferă, pleacă de la suma de 300 de lei şi poate ajunge până la 500 de lei pe noapte. Atunci când discutăm despre o cameră la patru stele, preţurile pleaca de la 500 de lei.

Cele mai ieftine cazări la momentul actual sunt considetare cele din Eforie Nord şi din sudul litoralului, unde o cameră într-o staţiune all inclusive ajunge la 850 de lei.

În comparaţie cu preţurile restaurantelor de pe litoral, care sunt numeroase, cel mai ieftin se poate mânca la restaurantele de tip autoservire. Aici, un prânz cu două feluri de mâncare, începe de la 40-50 de lei, iar unele restaurante chiar încearcă să îşi atragă clienţii cu oferte sub media pieţei, cu meniurile zilei de la 30-40 de lei.

În general, în staţiunea Mamaia, cu mai puţin de 10 lei nu se poate achiziţiona nimic, iar un şezlong a ajuns la preţul de 40 de lei, informează realitatea.net