Reprezentanții Executivului au decis să ofere populației mai multe subvenții pentru lemne. Voucherele vor fi acordate lunar de autorități începând cu data de 1 noiembrie 2022, urmând ca acestea să fie folosite pentru încălzirea casei în sezonul rece. Termenul limită până la care solicitanții pot depune cereri este 15 octombrie 2022.
„Amintim că toţi cei care vor să beneficieze de ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței între 1 noiembrie 2022 și 31 martie 2023, trebuie să depună cererile și declarațiile pe propria răspundere până la data de 15 octombrie 2022”, a precizat directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor, Gabriela Iova.
Însă, pentru a beneficia de acest ajutor, doritorii trebuie să îndeplinească anumite condiții de eligibilitate. Astfel, voucherele vor fi acordate familiilor sau persoanelor singure care nu au alte proprietăți sau bunuri și care obțin un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Cine va primi acest ajutor
De aceea, ajutorul pentru încălzirea locuinței se va acorda:
– numai pentru un singur sistem de încălzire
– numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
– numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
-numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
-numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)
„Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat”, a mai adăugat reprezentantul AJPIS Bihor, Gabriela Iova, potrivit celor de la România TV.
Cum obținem formularul
„Ajutorul de încălzire al locuinței se obține prin completarea unui formular pe propria răspundere similar cu cel din anii anteriori. Formularul se obține de la primăria de domiciliu sau se poate descărca de pe pagina AJPIS Bihor. Formularul se poate depune personal, electronic sau prin poștă”, a mai precizat aceasta.
În ceea ce privește formularul, acesta se poate obține de la primăria din apropierea casei prin mai multe metode:
– personal
– electronic
– transmis prin poștă
– persoanele care vor utiliza formularul de cerere-declarație pe propria răspundere în format electronic de tip PDF inteligent, îl vor putea completa direct pe calculatorul personal, și ulterior:
a) îl pot lista, semna și apoi depune/transmite prin poștă către primărie;
b) îl pot semna electronic ori scana, după caz, și transmite electronic către primării