Infofinanciar > Info > Mai vine o grevă! Sindicatele din Sănătate pregătesc declanșarea conflictului colectiv de muncă
Info

Mai vine o grevă! Sindicatele din Sănătate pregătesc declanșarea conflictului colectiv de muncă

Grevă planificată în după amiaza aceasta!
Sursa foto: solidaritatea-sanitara

Conform anunțului Federației Solidaritatea Sanitară, au fost parcurși pașii legali pentru deschiderea conflictului colectiv de muncă. Iar potrivit estimărilor organizatorilor, cel puțin jumătate din personalul din sănătate va semna pentru participarea la grevă.

Principalele solicitări ale Federației Solidaritatea Sanitară sunt aplicarea proiectului noii legi a salarizării, așa cum a fost stabilit. Astfel, sindicatele din Sănătate cer:

– acordarea salariilor de bază la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022,

– plata corectă a continuității prin raportarea sporului de tură și a celui pentru lucrul în zile libere/sărbători legale la salariul de bază în plată,

– utilizarea valorii coeficientului de ierarhizare la nivelul salariului minim brut pe economie în plată (3000 lei), inclusiv pentru stabilirea valorii indemnizației de hrană,

– acordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector public de sănătate prin finalizarea negocieri și înregistrarea acestuia.

„Infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii (…) sunt angajații cei mai afectați de disfuncționalitățile legii salarizării unice, aceasta fiind o sursă continuă de inechitate”, se arată în comunicatul federației sindicale.

Salariul de bază este sub cel minim pe economie

Conform sursei citate, personalul medical este singura categorie din întregul domeniu bugetar care nu beneficiază nici în prezent de salariile de bază prevăzute în legea salarizării pentru anul 2022.

„Această situație este generată fie de locul din ierarhie, fie de faptul că salariul de bază prevăzut în lege este sub nivelul salariului minim pe economie, aplicându-se acesta din urmă. Deoarece au salariile de bază situate în zona salariului minim pe economie, angajații din categoria personalului auxiliar sanitar beneficiază în cea mai mică măsură de ierarhia salarială din legea salarizării. (…) În consecință, într-o bună parte a cazurilor, salariile infirmierelor, îngrijitoarelor, brancardierilor constituie o combinație dintre două salarii minime pe economie: cel din anul 2018 și cel actual. Astfel, în aceste cazuri salariul de bază este stabilit la nivelul salariului minim pe economie actual, iar restul drepturilor sunt stabilite prin raportare la salariul minim pe economie din anul 2018”, se arată în comunicatul federației.

Potrivit Federației, personalul medical reprezintă totodată categoria cea mai afectată de neactualizarea indemnizației de hrană. Conform comunicatului, nivelul de referință ar trebui să fie de aproximativ 16,5%, aceasta fiind în schimb de doar circa 10,5% și este afectat de deficitul de personal în egală măsură cu celelalte categorii profesionale din sistemul public de sănătate.

Protestele ar putea culmina cu greva națională

„Toate aceste solicitări (menționate anterior – n.r.) fac parte din revendicările pe care Federația Solidaritatea Sanitară le susține prin programul de proteste anunțat, ce poate culmina cu greva națională”, se arată în comunicatul citat.

Federația a mai precizat că a parcurs pașii legali necesari, deschizând conflictul colectiv de muncă și solicitând Ministerului Muncii concilierea acestui conflict. „Am demarat culegerea semnăturilor pentru grevă, nivelul de referință fiind ca minim jumătate din sectorul public de sănătate să semneze pentru susținerea și participarea la grevă”, conform sursei citate de Profit.ro.