Grupurile sociale de persoane vulnerabile vor primi un sprijin financiar în acest an pentru compensarea costului aferent achiziției și montării de repartitoare în imobilele racordate la sistemul centralizat de energie termică.
Acest ajutor, care va fi disponibil începând cu 15 aprilie, a fost stabilit printr-o lege promulgată la sfârșitul a anului trecut.
Ajutor financiar
Legea în forma promulgată de Administrația Prezidențială prevede un ajutor financiar în valoare de maximum 750 lei, care se va acorda numai după montarea repartitoarelor de către o societate comercială autorizată.
Sunt considerate persoane vulnerabile categoriile de persoane și familiile care au un venit pe membru de familie sub 2.000 lei.
Sprijinul financiar poate fi utilizat până la data de 27 decembrie a acestui an și se acordă persoanelor aflate în risc de sărăcie, pe baza cardului de energie.
Problema încălzirii
Inițiatorii actului normativ arată, în expunerea de motive adoptării legii, faptul că, la nivel național, 10% dintre familiile din România au datorii la plata facturilor și nu își pot încălzi locuințele în mod adecvat.
Totodată, două din 10 gospodării și-au redus drastic consumul de energie pentru încălzire, aflându-se în sărăcie energetică extremă.
Cu privire la răspunderea penală, legea prevede că tentativa de transfer sau tranzacționare a cardului constituie infracțiune și va duce la anularea cardului de energie.