Infofinanciar > Lumea la zi > Maia Sandu, despre consecințele războiului: „Noi suntem cei mai vulnerabili”
Lumea la zi

Maia Sandu, despre consecințele războiului: „Noi suntem cei mai vulnerabili”

Maia Sandu, despre consecințele războiului: „Noi suntem cei mai vulnerabili”
sursă foto realitatea.md

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a acordat un interviu în cadrul căruia a discutat despre poziția țării sale în raport cu conflictul din Ucraina și consecințele asupra Republicii Moldova. Președintele susține că Rusia poartă un război hibrid pe teritoriul țării vecine, început chiar dinaintea conflictului cu Ucraina.

Președintele a vorbit despre eforturile Republicii Moldova de a-și asigura aprovizionarea cu energie, pusă în pericol de acțiunile Rusiei și oprirea exporturilor de gaze naturale, și a insistat pe nevoia de reformare a statului și cooperare cu statele vecine și Uniunea Europeană.

Republica Moldova, într-o situație energetică critică

„Este foarte clar pentru toţi că acest război purtat de Federaţia Rusă, acest război hibrid se întâmplă pe teritoriul Republicii Moldova şi el a început nu de azi şi nu de ieri. Războiul pe care l-a pornit Rusia împotriva Ucrainei a amplificat probleme de tot felul. Aţi vorbit despre situaţia energetică. Republica Moldova importă toate resursele energetice şi atunci când preţurile la resursele energetice au explodat din cauza acestui război, noi suntem cei mai vulnerabili. Acum apare şi problema asigurării ţării cu gaze sau cu energie electrică, ”, a declarat Maia Sandu, marți, la Digi24, cu prilejul unei vizite oficiale, potrivit Realitatea.

„Uneori este greu pentru noi chiar şi la preţuri mari să asigurăm ţara cu aceste resurse. Altfel, este foarte dificil ca să putem să facem faţă acestor preţuri şi este afectată şi economia. De aici, inflaţia foarte mare şi forţe, inclusiv forţe politice, pro-ruse care şi-au dat mâna cu grupări corupte din Republica Moldova şi care încearcă să răstoarne această guvernare. Pentru că ele nu doresc să putem să continuăm reformele, să facem ordine în justiţie, să avem instituţii anticorupţie puternice, pentru că aceste forţe nu vor ca noi să mergem spre Uniunea Europeană aşa cum ne-am propus”, a mai spus președintele.

Președintele salută eforturile României

De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat aprecierea față de suportul oferit de România și a subliniat nevoia de a continua acest parteneriat între cele două țări, în lupta pentru apărarea lumii libere.

„Ne bucurăm de sprijin din partea României, și vrem să putem să contăm în continuare pe aceste achiziții de energie electrică pentru ca să putem să menținem stabilitatea și ca să putem să rămânem și o parte a lumii libere, pentru că acesta a fost mesajul principal dincolo de tema creșterii reprezentării femeilor în politică, la conferința de astăzi, de la Parlament. Mesajul meu către România a fost că ne dorim să rămânem parte a lumii libere. Ne asumăm costurile acestei libertăți, dar avem nevoie în continuare de ajutor și suntem foarte recunoscători pentru tot sprijinul pe care l-am obținut până astăzi”, a spus Maia Sandu la Digi24.

Președintele a vorbit și despre tranziția țării către surse de energie regenerabilă, necesare pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, pe fondul problemelor de aprovizionare provocate de Rusia.

„Noi, în pofida acestor greutăți pe care le avem, în pofida costurilor foarte mari pe care le plătim pentru resursele energetice, vrem să reușim să pornim, și am pornit deja proiecte importante care să ne asigure securitatea energetică în viitor. Aici contăm pe Uniunea Europeană și pe alți parteneri externi care să ne ajute să inițiem și să implementăm proiecte inclusiv, sau în mare parte vorbim despre energia regenerabilă. Noi construim și o linie de înaltă tensiune care va lega Chișinăul de București. Avem mai multe proiecte importante pe care trebuie, repet, să le realizăm în pofida greutăților prin care trecem astăzi”, a afirmat președintele.