Infofinanciar > Info > Maia Sandu, mesaj de mulțumire adresat lui Klaus Iohannis. „În timpul mandatului său, am putut să contăm mereu pe ajutorul României”
Info

Maia Sandu, mesaj de mulțumire adresat lui Klaus Iohannis. „În timpul mandatului său, am putut să contăm mereu pe ajutorul României”

Maia Sandu, mesaj de mulțumire adresat lui Klaus Iohannis. „În timpul mandatului său, am putut să contăm mereu pe ajutorul României”
Sursa foto: Arhiva companiei

Maia Sandu i-a transmis mulțumiri președintelui Klaus Iohannis, la finalul de mandat.

„Relațiile dintre cele două maluri ale Prutului sunt astăzi mai puternice și mai cuprinzătoare ca oricând.

Republica Moldova a avut la București în acești ani grei un prieten de nădejde. În timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis, am putut să contăm mereu pe ajutorul României. De la furnizarea de energie la proiecte de infrastructură locală în satele noastre, de la vaccinuri în pandemie la construcția de noi poduri, la propriu și la figurat. Economia noastră este mai puternică datorită investițiilor românești. Iar multe din școlile și grădinițele noastre arată mai bine datorită sprijinului generos de care am beneficiat”, afirmă Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de Facebook, relatează G4Media.ro