Infofinanciar > Info > După majorarea din septembrie se mai anunță încă o creștere a pensiilor
Info

După majorarea din septembrie se mai anunță încă o creștere a pensiilor

După majorarea din septembrie se mai anunță încă o creștere a pensiilor
sursă foto: arhiva companiei

Este deja cunoscut faptul că de la data de 1 septembrie a acestui an, pensiile din România vor fi acordate conform noii formule de calcul. După acest proces, foarte mulți pensionari vor primi venituri mai mari. De asemenea, se mai anunță încă o veste bună. Este vorba încă o majorare, cea de la data de 1 ianuarie ce vine la doar câteva luni după creșterea unor venituri de la început de toamnă.

Anunțul a fost fpcut recent de către ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu. Aceasta a ținut să reamintească românilor de faptul că, la fiecare început de an, se aplică o majorare a pensiilor după procesul de indexare cu valoarea inflației.

Pensiile cresc în două runde

Astfel, la acest moment, oficialii din cadrul ministerului Muncii sunt în plin proces de finalizare a procesului de recalculare a pensiilor. Conform informațiilor oficiale, după recalculare, circa trei milioane de români se vor bucura de venituri mai mari. În medie, este vorba despre un plus de 40%, se mai arată în rapoartele oficiale.

Iar la doar câteva luni distanță, la data de 1 ianuarie a anului 2025, toate pensiile vor ajunge să fie majorate. Căci la fiecare început de an se aplică indexarea cu valoarea inflației, iar pensiile, salariile minime și indemnizațiile se măresc în funcție de acest procentaj. În acest fel, toate pensuiile vor ajunge să crească de la 1 ianuarie cu rata infliației. Valoare la care se adugă, bineînțeles, 50% din creșterea medie a salariului brut.

Se adaugă, în medie, 240 de lei

„Pensiile vor fi majorate anual, la 1 ianuarie, în funcție de rata medie a inflației, plus 50% din creșterea reală a salariului mediu brut. De la 1 ianuarie 2024, punctul de pensie a crescut cu 13,8%, de la 1785 lei la 2032 lei”, a declarat recent minitrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Conform previziunilor, rata inflației ar urma să ajungă la o valoare de 8% în acest an. Iar la aceasta ar urma să se adauge și cei 50% din creșterea salariul brut prognozată la 3%.

După efectuarea calculelor, s-ar ajunge, dacă cifrele rămân aceleași, la o creștere a pensiei cu 10.5 puncte procentuale. La momentul de față, pensia medie ajunge la valoarea de 2.400 de lei. Astfel, dacă se va lua în calcul acest procent, se va putea vorbi de o creștere, în medie,  de la 1 ianuarie cu suma de 240 de lei.

„Astfel nu vom mai fi în situațiile din 2009-2013 când am avut o înghețare a punctului de pensie, 2020-2021, astfel încât pensionarii să știe că vor avea o creștere echitabilă a pensiilor. Reforma pensiilor nu este despre cuantum, despre cât de mulți bani primești. Aceasta este doar o parte, o dimensiune a reformei. Reforma pensiilor este, în primul rand, despre echitate despre nevoia că în situația în care ai muncit și ai contribuit la fel, dar ai ieșit la pensie în perioade diferite să ai același venit, aceeași pensie. Cred că acesta este un lucru foarte important pentru pensionarii din Romania”, a spus ministrul, citat de newsweek.ro.