Infofinanciar > Info > Majorarea veniturilor seniorilor din septembrie nu va fi ultima. Anunțul șefului de la Casa de Pensii
Info

Majorarea veniturilor seniorilor din septembrie nu va fi ultima. Anunțul șefului de la Casa de Pensii

Depozite lei, pensii, subvenții
Sursa foto arhiva companiei

Pensionarii din România așteaptă cu sufletul la gură majorarea din luna septembrie. Atunci, va avea loc recalcularea pensiilor. Totuși, doar 3 milioane de seniori se vor bucura de majorări. Va mai fi o creștere a pensiilor și după luna septembrie.

Această majorare din urmă are legătură cu cel de-al 13-lea salariu. Acest anunț a fost făcut de Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii.

Încă o majorare la pensii

”Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună”, a transmis oficialul.

De asemenea, el a ținut să menționeze faptul că aceste sporuri încă nu sunt luate în calcul. Se întâmpla asta întrucât ele nu au un caracter permanent. Baciu a spus că se vor lua în considerare la calculul pensiilor. Însă există și o condiție pentru acest lucru. Pentru aceste sporuri trebuie să se plătească contribuțiile de asigurări sociale.

„Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată”, a continuat șeful de la Casa de Pensii.

Când se vor lua în calcul sporurile?

Se pare că aceste sporuri se vor în considerare pentru calculul pensiilor după 1 septembrie. Acestea se vor aplica celor ce vor ieși la pensie după septembrie 2024. Acestea se vor acorda, conform lui Baciu, și pensionarilor care au aceste sporuri în dosarele de pensie.

„Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a transmis oficialul.

Acesta a ținut să menționeze și faptul că după recalcularea din Septembrie a pensiilor, niciun venit nu va scădea. Unii seniori vor avea majorări mai mic decât alții, conform news18.ro.