Infofinanciar > Info > Majorările salariale din 2024. Anumiți angajați s-au confruntat cu scăderea veniturilor
Info

Majorările salariale din 2024. Anumiți angajați s-au confruntat cu scăderea veniturilor

Majorările salariale din 2024. Anumiți angajați s-au confruntat cu scăderea veniturilor
sursa foto: playtech.ro

Mulți angajați se plâng de faptul că veniturile lor sunt mult prea mici pentru a face față cheltuielilor de zi cu zi. Astfel, Guvernul a luat decizia de a majora salariile bugetarilor cu 5%. Aceste salarii mai mari au fost oferite angajaților la stat din ianuarie 2024. Dar, aceste majorări au adus o scădere as venitului pentru anumite persoane. Este vorba de angajații din Asistență Socială.

În loc să beneficieze de mai mulți bani, anumiți angajați au avut parte de o reducere a veniturilor în urma majorării din 2024. Astfel, personalul din Asistență Socială vor ieși în stradă pentru a reclama această măsură.

Majorările salariale din 2024

Angajații din Asistență Socială sunt nemulțumiți de deciziile Guvernului. În ciuda promisiunilor de majorare, salariile acestora au scăzut din 2024. În ciuda creșterii salariale de 5%, acești lucrători au avut parte de o diminuare a veniturilor.

Motivul este faptul că majoritatea angajaților erau încadrați la salariul minim garantat. În urma deciziei de majorare cu 5% din 2024, aceștia și-au pierdut facilitățile fiscale. Lucru care a dus la o scădere salarială de aproximativ 60 de lei.

„70% din salariaţii sistemului de asistenţă socială, indiferent de vechime, erau încadraţi în decembrie 2023 cu salariul minim garantat în plată, în ianuarie 2024, prin majorarea salariului de bază cu 5%, au pierdut din facilităţile fiscale, astfel că venitul lor net (în mână) a fost între -60 lei şi +80 lei, mai bine de jumătate având parte de diminuare în loc de majorare” a transmis Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Sporuri prea mici

Potrivit reprezentanților din domeniu, sporurile au fost menținute la nivelul de plată al lunii decembrie 2018. Lucru care privează angajații de sute de lei lunar. În plus, condițiile de muncă din acest domeniu sunt critice. Lucrătorii trebuie să se confrunte cu risc și stres. Iar, lipsa de personal este o problemă majoră.

„Aşa cum se ştie, anual, prin Ordonanţele trenuleţ, sporurile salariaţilor din sistemul bugetar şi implicit din asistenţă socială s-au plafonat la cuantumul avut la luna decembrie 2018 acest lucru nefiind normal şi corect faţă de condiţiile de muncă pentru care salariaţii primesc aceste sporuri” au transmis sindicaliștii.

Deficitul de personal în asistență socială este de 30%. Astfel, angajații ajung să lucreze peste normă pentru a permite desfășurarea activității. Lucru care duce și la încărcarea angajaților existenți cu noi atribuții suplimentare. Cei care activează în acest domeniu se confruntă cu suprasolicitare.

Proteste în stradă

Lucrătorii din domeniul asistenței sociale vor demara proteste marți în stradă la Ministerul Muncii. Ca urmare a scăderii venitului din ianuarie 2024. Majorarea cu 5% a salariului de bază din ianuarie a dus la o scădere a venitului net, mai degrabă decât la un câștig, susțin sindicaliștii.

„Federaţie reprezentativă pentru sectorul de activitate „Asistenţă Socială”, declanşează acţiunile de protest privind salarizarea personalului din asistenţă socială ca urmare a lipsei de reacţie a guvernanţilor! Marţi, 20 februarie 2024, ora 10, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale” se arată în cadrul unui comunicat de presă, conform România TV .