Infofinanciar > Lumea la zi > Majoritatea parlamentară din Franța, pierdută de Macron! Adversarii lui sunt în extaz după aceste rezultate
Lumea la zi

Majoritatea parlamentară din Franța, pierdută de Macron! Adversarii lui sunt în extaz după aceste rezultate

Majoritatea parlamentară din Franța, pierdută de Macron! Adversarii lui sunt în extaz după aceste rezultate
Sursa foto - hotnews.ro

Președintele Franței, Emmanuel Macron este în atenția presei în ultima perioadă. Acesta a fost criticat dur pentru că faptul că a avut convorbiri telefonice regulate cu Vladimir Putin și pentru că a spus că Rusia nu trebuie „făcută de râs” în acest război. Săptămâna trecută a efectuat o vizită în capitala Ucrainei și i-a transmis lui Volodimir Zelenski că, în cele din urmă, o să fie nevoie să poarte negocieri cu liderul de la Kremlin, oricât de mult vrea să evite acest lucru. Acum, este un „personaj” într-un film deloc fericit pentru el, mai precis faptul că a pierdut majoritatea absolută în cadrul Adunării Naționale.

Indiferent de contextul geo-politic actual, acest rezultat este unul extrem de rău pentru orice șef de stat, dar, în cazul lui Emmanuel Macron acest lucru presupune și anumite riscuri. Conform Antena 3, primul dintre ele este pericolul la care sunt expuse reformele pe care proaspătul președinte reales al Franței le-a propus, mai precis cele care vizează pensiile și taxele. De asemenea, prin aceste rezultate negative, avântul pe care Emmanuel Macron l-a obținut a fost oprit.

Potrivit sursei menționate anterior, formațiunea politică ce îl susține pe Emmanuel Macron, mai precis „Alianța Împreună!” a „reușit” să obțină doar 245 de locuri în cadrul Adunării Naționale, iar ca să aibă majoritatea absolută erau nevoie de un necesar de 289 de deputați.

Adversarii lui Emmanuel Macron din Adunarea Națională

Cât despre celelalte formațiuni care au fost implicate în aceste alegeri, situația este una fericită. Jean-Luc Melenchon este liderul partidului de stânga numit Noua Uniunea Populară Ecologică și Socială” și nu a încercat deloc să își ascundă bucuria vis-a-vis de aceste rezultate. Potrivit Digi24, deznodământul acestor alegeri îi permite lui Melenchon să fie liderul celei mai importante voci din cadrul opoziției. Omul politic a descris această situație ca fiind una nemaiîntâlnită. Totdată, conform aceleiași publicații, care a citat din France 24, Liderul de stânga a spus despre Emmanuel Macron următorul lucru: „ (…) omul care a avut atâta aroganță, încât a răsucit brațul întregii țări.”.

Și Marine Le Pen este mulțumită de aceste rezultate. Cea care a fost adversara lui Macron pentru algerile prezidențiale a câștigat fără drept de apel alegerile din zona de nord a Franței. De asemenea, conform Digi24, rezultatul de 89 de locuri pe care partidul de extremă dreapta numit „Mobilizarea Națională” le-a obținut la aceste alegeri sunt cu mult peste cele pe care a putut să le câștige în anul 2017. Atunci au obținut doar 8 locuri, deci acum au avut de peste 11 ori mai mult. Tot potrivit aceleiași surse, Marine Le Pen a spus că va realiza o opoziție dură, respectând legea și instituțiile din stat.

Tot conform Digi 24, francezii nu au fost foarte implicați în procesul de votare pentru aceste alegeri. Cu două ore înainte ca votul să se termine, rata de oameni care și-au exercitat acest drept constituțional era de 38%.