Infofinanciar > Info > MApN extinde al baza militară de la Mihal Kogălniceanu. Anca Belu:„Va fi un mic orășel”
Info

MApN extinde al baza militară de la Mihal Kogălniceanu. Anca Belu:„Va fi un mic orășel”

baza militara Mihail Kogalniceanu - sursa foto - financiarul.ro
Sursa foto - financiarul.ro

Ministerul Apărării Naționale a atribuit contractul  care este clasificat drept „secret de serviciu” de proiectare și execuție a primei faze de extindere și modernizare a infrastructurii bazei de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Acest lucru a venit în urma unei proceduri de lcitiatție restrânsă care a fost demarată în luna martie a anului 2021.

Contractul care a fost estimat inițial la 2.14 miliarde de lei plus TVA, a fost atribuit la valoarea de 1.433 de miliarde de lei cu tot cu TVA, adică un total de peste 1.7 miliarde de lei. Câștigătorul acestei licitații este asociația condusă de firma autohtonă Aduro Impex SRL, în cadrul căreia se mai regăsesc și Bog’Art și o subsidiară locală a Strabag. Acest consorțiu a rămas singur în „competiția” pentru acest contract.

Cum vor fi repartizați banii

Din totalul valorii de 1.433 miliarde de lei a contractului, 1.385 miliarde de lei este suma reprezentată de execuția lucrărilor, iar 49.4 milioane de lei sunt pentru asistența tehniă și proiectare. În documentul de atribuire se menționează că : „Valoarea cheltuielilor diverse și neprevăzute pentru faza I este de maxim 10% din valoarea totală de proiectare și execuție lucrări”.

Conform documentației citate, dacă România vrea să își consolideze statutul de pol de stabilitate pe flancul estic al UE și NATO, iar acest lucru se realizează și prin augumentarea și îmbunătățirea capacității de intervenție armată, este nevoie de mai multe lucruri. Astfel: „se impune realizarea unor facilități minimale operaționale noi, precum și dezvoltarea și integrarea celor existente la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, pentru Forțele Armate Naționale și partenerii strategici, pentru operarea în siguranță și în timpi optimi a unei escadrile de avioane multirol, în intervenții de apărare sau ofensive”, potrivit site-ului Profit.

Astfel, perspectiva unei diversificări la nivelul gamei de misiuni și exerciții naționale sau cu participare internațională care urmează să se facă pe și de pe această locație, presupune două procese. Mai precis regândirea și redimensionarea facilităților care deja există în zona cazărmii 888 și aducerea lor un nivel de dezvoltare care să corespundă cu cerințele actuale.

Precizări din caietul de sarcini

În caietul de sarcini se precizează faptul că , prin intermediul acestei investiții se continuă procesul de modernizare și dezvoltarea infrastructurii aerodromurilor și crearea unor capacități esențiale pentru interoperabilitatea cu ceilalți parteneri NATO. Aceste lucruri se fac în vederea desfășurării unor activități de instruire la comun sau a activităților de cross-servicing pentru aeronavele care compun dotarea Forțelor Aeriene Române sau a aliaților.

În anul 2019, Anca Belu, primarul din comunca Mihail Kogălniceanu declara că : „Va fi un mic orășel efectiv. Vor veni aproximativ 10.000 (de militari SUA – n.r.), deci ne vom dubla populația cu încă 10.000. Va fi un cartier, se vor construi case cu toate utilitățile, cu spații locative comerciale, medicale, o suprafață destul de mare, care se va lua din extravilan o parte și din intravilan.”.