Infofinanciar > Info > Începe a doua ediție a Nomadia Xtreme. Competiția ajută copiii din medii defavorizate
Info

Începe a doua ediție a Nomadia Xtreme. Competiția ajută copiii din medii defavorizate

Începe a doua ediție a Nomadia Xtreme. Competiția ajută copiii din medii defavorizate
Sursa foto: Arhiva companiei

Cea de a doua ediție a competiției caritabile Nomadia Xtreme, un proiect dezvoltat de Fundația Kastel – Inaugurează Viitorul, ia startul pe 14 august. Maratonul de 1.000 km se va desfășura anul acesta pe parcursul a patru zile în Moldova și Bucovina.

11 echipe de câte două persoane vor concura în probe speciale în maratonul Nomadia Xtreme, pentru a câștiga bursele lunare oferite de Fundația Kastel pentru copii din medii defavorizate, dar și pentru a promova turismul românesc într-un mod inedit.

„După succesul pe care l-am avut cu prima ediție a maratonului Nomadia, desfășurată pe Valea Oltului, ne-am gândit ca anul acesta să revenim cu un nou traseu în Moldova și Bucovina, dar și cu un nou format și noi probe. Nomadia Xtreme 2024 va fi de două ori mai intens, de trei ori mai dinamic și de patru ori mai emoționant decât prima ediție. Echipele participante vor concura într-un maraton de anduranță și strategie pentru a câștiga burse ȋn valoare de 31.500 lei. Acestea vor ajuta copiii din medii defavorizate să își continue studiile”, a declarat Christian Tudorache, CEO și cofondator Kastel Group.

Probe noi la Nomadia Xtreme

Anul acesta, echipele participante la maratonul Nomadia Xtreme vor reprezenta 11 copii. Cei 22 de concurenți, împărțiți în echipe de câte două persoane, vor avea de parcurs 1.000 de kilometri în doar patru zile. Fără telefoane și doar cu 100 de lei la dispoziție. Banii vor putea fi folosiți pentru mâncare, transport – doar în anumite condiții – sau pentru a-i înmulți pe parcursul probelor. Echipele vor avea un obiectiv financiar de îndeplinit, iar atingerea sau depășirea acestuia le va aduce puncte importante.

Nomadia Xtreme va include mai multe probe, iar la finalul acestora echipele vor primi indicii pentru următoarea provocare. La sfârșitul fiecărei zile, participanții se vor întâlni cu Zâna Nomadă (Valentina Cristea), Spiridușul Nomad (Pompei Mititean) și Povestitorul (Christian Tudorache). Zâna are rolul de a ajuta echipele pe parcursul probelor, Spiridușul va veni cu provocări neașteptate și penalizări, iar Povestitorul va media conflictele și se va asigura că echipele își păstrează direcția corectă pe parcursul competiției.

În fiecare zi, trei echipe vor fi salvate, iar celelalte opt vor trebui să își găsească locuri de cazare ȋn casele localnicilor, conform unor noi reguli introduse. Ordinea plecării în maraton va fi determinată, în fiecare zi, de nominalizările făcute de către echipele participante.

Finala se decide pe 17 august

În ultima zi a competiției, 17 august, echipele își vor continua maratonul până când vor fi anunțați cei trei finaliști. Primele două locuri vor reveni echipelor care au obținut cel mai mare punctaj cumulat în zilele de competiție. Cea de a treia echipă va fi cea care a adunat cele mai multe voturi din partea publicului din online.

Cele trei finaliste vor concura pentru marele premiu, o bursă lunară de 1.000 lei, acordată timp de 12 luni copilului pe care îl reprezintă.

„Anul acesta, maratonul Nomadia Xtreme va fi un adevărat spectacol de curaj, ingeniozitate și spirit de echipă și le va oferi copiilor oportunitatea de a avea un viitor mai bun. Nomadia Xtreme este un proiect pe termen lung al Fundației Kastel. Cu care am vrut și am reușit să demonstrăm că printr-o astfel de competiție poți nu doar să te distrezi și să îți depășești limitele, ci și să faci bine în societate, prin prevenirea abandonului școlar”, a mai precizat Christian Tudorache.

Competiția poate fi urmărită live pe pagina de Facebook și pe contul de Instagram.