Joi, 29 iunie, Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor, a oferit mai multe detalii despre decizia Guvernului privind reducerea prețurilor la alimentele de bază, care va fi implementată începând cu data de 1 august.
Reducerea prețurilor la alimentele de bază, care nu are acordul marilor magazine, va fi amânată cu cel puțin o zi. Ședința de guvern în care urma să fie aprobată ordonanța de urgență a fost reprogramată de joi pentru vineri.
Astfel, Executivul mai dispune de o zi pentru discuții și pentru a ajunge la o înțelegere cu privire la această măsură. Proiectul ordonanței, care include lista alimentelor ale căror prețuri vor fi reduse, a fost publicat în prealabil.
Marcel Boloș a anunțat că proiectul de reducere a prețurilor la alimentele de bază a fost inițiat de Ministerul Agriculturii și a fost prezentat și discutat în cadrul coaliției de guvernare. Declarația a fost făcută de la sediul PNL.
„Proiectul mult așteptat”
„El are ca și obiectiv final ieftinirea prețului la produsele alimentare prin această plafonare a marjelor de adaus comercial la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% și la nivel de vânzător final de asemenea 20%.
Cum spuneam, este proiectul mult așteptat de către toți românii și care urmează să fie implementat pe o perioadă de trei luni de zile și sunt așteptate ieftiniri considerabile a prețului la aceste produse alimentare.
Desigur, aici trebuie să fim atenți ca această ieftinire să apară pe tot lanțul, de la procesator până la vânzătorul final și distribuitor, să poată să fie implementat, așa cum a fost discutat și susținut de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Lista, pe care deja o avem anexată la proiectul de ordonanță aflat în dezbatere publică, cuprinde o serie de produse alimentare de bază pe care le folosesc toți românii.”, a precizat ministrul Finanțelor.
Prețul scăzut va presta timp de trei luni
De asemenea, Boloș a mai precizat că „perioada de implementare, așa cum am precizat, este de trei luni de zile. După aceea se va face o analiză a impactului pe care acest aceste măsuri le-au avut, în ceea ce privește prețul la produsele alimentare, și apoi se vor lua deciziile următoare în ceea ce privește consecințele pe care le-au produs măsurile, atât la nivel de procesator, distribuitor și vânzător final de produse alimentare. Acesta este subiectul discutat la nivelul Partidului Național Liberal.
Este de văzut dacă, după cele trei luni de zile, prețurile s-au ieftinit sau dacă prețurile au rămas tot la fel. E o măsură care în alte state membre ale Uniunii Europene au produs și au avut efectul acteral, pe anumite categorii de riscuri. E prematur să spunem ce vom face în continuare. Eu spun că trebuie să vedem modul în care va produce efecte și, în funcție de aceasta, să luăm pe mai departe măsurile corespunzătoare”, citează Antena 3 CNN.
Însă, dacă măsura funcționează, ministrul a declarat că prețurile scăzute vor continua. „Dacă prețurile scad și în piață se vede, la raft, o scădere a prețurilor, este limpede că această măsură este în folosul românilor și trebuie continuată”.
Alimentele care se vor ieftini
În lista alimentelor ale căror prețuri vor fi reduse se regăsesc 14 produse, printre care laptele cu 1,5% grăsime și iaurtul cu 3,5%, făina albă, cartofii albi și zahărul tos. De asemenea, carnea de pui și carnea de porc vor beneficia de reducerea prețurilor, cu condiția ca aceasta să fie pulpă cu os sau carne de lucru. În ceea ce privește fructele, lista include merele, prunele, pepenii și strugurii.
Conform măsurii propuse, procesatorii și comercianții nu vor putea aplica adaosuri mai mari de 20% asupra prețurilor, iar pe lanțul de distribuție, acest adaos nu trebuie să depășească 5%. Cu toate acestea, unii analiști sunt de părere că aplicarea acestor măsuri ar putea duce la scumpirea altor alimente, în încercarea de a compensa reducerea prețurilor impusă de guvern, conform Digi24.