De astăzi a început campania de distribuire a cardurilor de energie. Însă, după multe explicații oferite de Marcel Boloș, oamenilor tot nu le este clar cum să intre în posesia ajutoarelor pentru căldură. Poștașii din București și alte județe vor bate la ușile oamenilor. Facturile pentru căldură vor putea fi achitate începând cu 20 februarie, odată ce vor fi încărcate cu prima tranșă în valoare de 700 de lei.
Ministrul Proiectelor și și Investițiilor Europene, Marcel Boloș, a explicat la postul de televiziune Digi 24 cum pot fi utilizate cardurile pentru energie. Vore beneficia de acest sprijin sociale 2,8 milioane de gospodării aproximativ 4 milioane de români. Ministrul a îndemnat la calm și a dat toate asigurările necesare că sunt fonduri alocate pentru susținerea în întregime a schemei de ajutorare.
Clarificările ministrului Marcel Boloș
”Beneficiarii trebuie să rețină că acest card se va distribui la toată lumea, să aibă răbdare, sunt fondurile alocate în întregime ca această schemă să se poată implementa. Există o îngrijorare a beneficiarului, că e prima utilizare a cardului de energie, dar, odată ce o operațiune a avut loc, cred că va fi ușor după aceea”.
Marcel Boloș a comparat situația de acum cu frenezia generată de cardurile pentru alimente Sprijin pentru România”, ”Așa a fost și la cardurile de alimente, a fost o noutate pentru toată lumea, dar iată că suntem la a 5-a tranșă. Primele luni au fost foarte grele și pentru minister, dar după ce oamenii s-au obișnuit, lucrurile au mers de la sine. Va trebui să explicăm în permanență cum se poate folosi cardul de energie”.
A doua tranșă se va acorda începând cu septembrie 2023 iar Guvernul are în vedere majorarea plafonului până la 3000 de lei, însă pentru validarea acestei decizii este nevoie de o hotărâre acceptată la nivelul Coaliției de guvernare, după o discuție în prealabil cu Executivul European.
Ajutorul se acordă sub forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot achita facturile pentru energie. Acordul se acordă în două tranșe a câte 700 de lei. Se pot plăti facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelii, lemne de foc, peleți sau alte materiale necesare pentru încălzire.
Marcel Boloș a precizat că plata se poate face și on-line
Se pot achita facturi curente sau restanțe emise doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un singur card pot fi efectuate mai multe plăți către mai mulți furnizori, până ce suma va fi epuizată.
Plata se face prin mandat poștal dar nu pot fi efectuate mai mult de opt plăți/ loc de consum pe durata programului de sprijin. Ajutorul nu poate fi încadrat la categoria venituri și nu afectează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei sau statutul consumatorului.
Poștașului sau oficiului poștal îi vor fi prezentate trei documente. De asemenea, Marcel Boloș a precizat că plata se poate face și on-line, de asemenea, ministrul a mai punctat faptul că începând cu săptămâna viitoare poștașii vor avea asupra lor cititoarele pe care le vor utiliza pentru citirea codului de bare de energie, după care se va elibera fiecărui beneficiar dovada serviciilor de mandat poștal.
Documentele necesare sunt: cardul de energie livrat de Poșta Română, cartea de identitate al beneficiarului, factura sau oricare alt act justificativ ( înștiințare de plată sau certificatul de validare a datoriei), potrivit digi24.ro.
Scopul exclusiv pentru care poate fi utilizat cardul este achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi donat sau vândut, orice abatere atrage după sine o amendă între 42.000 și 6000 de lei.