Marcel Boloș – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a explicat, la Realitatea PLUS, că se pregătesc primele carduri de ajutor pentru plata facturilor la energie. La Fabrica de Timbre a fost tipărită prima tranșă de vouchere, iar în paralel a început și trainingul poștașilor. â
„Sunt 5 categorii de beneficiari: Pensionarii cu pensii sub 2000 lei, pensionarii cu pensie de invaliditate, tot sub 2000 lei, persoanele cu dizabilități, beneficiarii de alocație de sprijin pentru întreținerea familiei și cei cu ajutor social.
Poștașul aduce cardul la locuința beneficiarului, se poate achita prin poștaș sau online dacă va fi aprobat în ședința de săptămâna viitoare, de acasă vor putea fi încărcate documentele, apoi poșta face verificări și după trei zile trimite pe adresa de mail dovada că plata va fi efectuată. Este în dezbatere publică proiectul”, a spus Marcel Boloș, joi seara, la Realitatea PLUS.
Care este procedura de acordare
Plăţile din ajutorul pentru încălzire se fac prin servicii de mandat poştal prin una din următoarele modalităţi:
Direct la poştaş de care aparţine beneficiarul ajutorului de încălzire;
Direct la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul;
Prin servicii electronice de mandat poştal;
La fiecare plată se poate vizualiza soldul contului beneficiarului.
La 1 ianuarie 2024, toate cardurile îşi încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Care sunt actele necesare pentru plată
Actele necesare pentru plată sunt următoarele:
Cardul de energie (primit prin Poşta Română);
Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire şi actul de identitate al împuternicitului);
Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înştiinţare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociaţiei de proprietari/locatari, în cazul plăţii încălzirii în sistem centralizat de termoficare);
Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declaraţie pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuieşte.
Cum se efectuează plata
Plata se efectuează la orice subunitate a Poştei Române SAU la poştaşul care a sosit la domiciliul beneficiarului. Se completează plata prin mandat poştal, către contul furnizorului de energie (ori al asociaţiei de proprietari/locatari). Se primeşte dovada plăţii, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plăţii, valoarea plăţii/plăţilor efectuate şi furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.
Nu există posibilitatea de a retrage bani numerar de pe carduri. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul şi atrage o amendă contravenţională între 42.000-60.000 lei. Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepseşte cu amendă contravenţională între 4.500-6.000 lei.