Infofinanciar > Info > Marcel Boloș: „Luna februarie este o lună surpriză. Este cea mai săracă din an”
Info

Marcel Boloș: „Luna februarie este o lună surpriză. Este cea mai săracă din an”

Marcel Bolos
sursa foto arhiva companiei

Marcel Boloș a făcut precizări cu privire la programul de încasări al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Această lună este cea mai săracă din an, a anunţat, luni seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Ne uităm deja la execuţia bugetară care pentru luna ianuarie ANAF-ul şi-a făcut planul de venituri. Luna februarie este o lună surpriză. Este cea mai săracă din an pentru că este nivelul de venituri al bugetului cel mai mic de peste an şi o să vedeţi în curând o surpriză plăcută pentru ceea ce înseamnă realizarea planului de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Avem un plan de venituri al ANAF pe care suntem pe cale să îl realizăm de la începutul anului şi mă bucur că suntem în această situaţie în care, dacă am fi pornit la drum fără măsuri fiscal-bugetare, atunci într-adevăr, aveam un pericol în faţă pe care nu ştiu cum l-ar fi trecut”, a afirmat ministrul Finanţelor la Digi24, potrivit Agerpres.