Infofinanciar > Info > Marcel Boloș: „Situația este critică la absorbția de fonduri UE!” Când vin miliardele din PNRR
Info

Marcel Boloș: „Situația este critică la absorbția de fonduri UE!” Când vin miliardele din PNRR

Marcel Boloș: „Situația este critică la absorbția de fonduri UE!” Când vin miliardele din PNRR
sursa edupedu.ro

Marcel Boloş, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a susținut că, din cei 24 miliarde de euro, bani prevăzuţi a fi absorbiţi de România din programe europene, doar jumătate au fost absorbiţi, această etapă urmând să se încheie la 31 decembrie 2023. 

”Acest an să știți că este un an sărac și îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru și să fiu foarte direct, pentru că este sărac din punct de vedere al realizărilor concrete pe care poți să pui degetul și să spui că acest lucru s-a născut din implementarea PNRR-ul. Sper că anii viitori să fie anii care ne vor aduce mai multă lumină din acest punct de vedere.

Este un an de muncă, în care numai la nivelul trimestrului doi sunt în discuție 58 de apeluri de proiecte, în valoare de 12,4 miliarde euro, ceea ce este o situație fără precedent pe care România o are”, a declarat ministrul într-un interviu

58 de apeluri de proiecte sunt în discuție pentru trimestrul II al acestui an

Marcel Boloș mai susține că este regretabil să ne aflăm în această situație. ”Este regretabil pentru că suntem în această situaţie. Noi aceşti bani ne aşteptăm să îi vedem în proiectele de autostrăzi, în proiectele de apă, canalizare, în proiectele de deşeuri, deci să avem baza de dezvoltare sănătoasă a ţării româneşti, iar noi ca alternative acum trebuie să găsim apeluri de proiecte, pe eficienţă energetică, pe granturi pe care le dăm pentru investiţii, eu nu spun că nu sunt bune, dar dezvoltarea sănătoasă, pe termen lung, începe de la bază, nu prin aceste măsuri.

Pe de altă parte avem bugetul despre care nimeni nu vorbeşte şi pe care îl avem pentru o perioadă de proclamare 2021 – 2024. România are 30,4 miliarde euro pe care trebuie să îi gestioneze. În condiţiile în care în PNRR avem 14,2 miliarde euro granturi. Cifrele vorbesc de la sine. Noi suntem în etapa în care am trimis acordul de parteneriat de o lună de zile.”