Infofinanciar > Info > Lui Marcel Boloș îi plac statisticile: „Fără date precise ar fi imposibil să planificăm cheltuielile publice”
Info

Lui Marcel Boloș îi plac statisticile: „Fără date precise ar fi imposibil să planificăm cheltuielile publice”

Lui Marcel Boloș îi plac statisticile: „Fără date precise ar fi imposibil să planificăm cheltuielile publice”
sursă foto: arhiva companiei

Ministreul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a fost prezent vineri, 12 iulie, la evenimentul aniversar cu ocazia marcării a 165 de ani de la inaugurarea Institutului Național de Statistică. Cu această ocazie, oficialul de la MIPE a vorbit despre impactul pozitiv al acestei instituții în ceea ce privește bunul mers al economiei din țara noastră.

A ținut să menționeze faptul că statistica oferă oamenilor informaţiile necesare cu scopul de a stabili priorităţi. De asemenea, astfel de datesunt utile pentru a aloca fondurile publice în domeniile de activitate ce au cea mai mare nevoie de sprijin. „Statisticii îi revine această misiune nobilă de a susţine progresul economic şi social al României prin comensurarea fenomenelor şi proceselor economico-sociale şi furnizarea de informaţii relevante şi sigure. Fără date precise despre produsul intern brut, despre inflaţie, despre şomaj şi alţi indicatori macroeconomici, ar fi imposibil să planificăm cheltuielile publice şi să gestionăm resursele ţării în mod eficient”.

„Statistica ne oferă informaţiile necesare pentru a stabili priorităţi şi pentru a aloca fondurile publice în acele domenii care au cea mai mare nevoie de sprijin. Aş sublinia şi că statistica joacă un rol crucial în formularea politicilor sociale ale României. Datele despre sănătate, datele despre educaţie, condiţiile de trai ale populaţiei ne permit să înţelegem mai bine care sunt nevoile cetăţenilor noştri şi să dezvoltăm programe care să răspundă acestor nevoi”, a menţionat Marcel Boloş, citat de Agerpres.