Infofinanciar > Info > Marcel Ciolacu a anunțat decizia! Pensiile ajung la români înainte de Paște
Info

Marcel Ciolacu a anunțat decizia! Pensiile ajung la români înainte de Paște

Depozite lei, pensii, subvenții
sursa foto arhiva companiei

În ședința de joi, Guvernul a aprobat două acte normative care facilitează plata în avans a pensiilor și a altor drepturi reglementate de legi speciale, cu referire la luna mai 2024.

La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern și un Memorandum. Pentru a permite efectuarea plăților de pensii înainte de sărbătorile pascale.

Executivul a adoptat în ședința de joi cele două acte normative care asigură plata anticipată a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legislația specială, valabile pentru luna mai 2024. Astfel, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) este mandatată să efectueze până în data de 30 aprilie transferurile financiare necesare către Poșta Română și instituțiile bancare partenere, cu care are încheiate acorduri pentru distribuirea acestor drepturi, potrivit Adevărul.

„Devansarea plății pensiilor înainte de sărbătorile de Paște presupune un efort susținut pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, colegilor din minister, Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenții și, nu în ultimul rând, reprezentanților Poștei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu.