Infofinanciar > Info > Marcel Ciolacu a devenit prim-ministrul cu numărul 71! Care sunt promisiunile pentru noul mandat
Info

Marcel Ciolacu a devenit prim-ministrul cu numărul 71! Care sunt promisiunile pentru noul mandat

Marcel-Ciolacu Sursă foto: ziare.com
Sursă foto: ziare.com

Pentru următorul an și jumătate, Guvernul va fi condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu. Această alegerea a fost luată tacit în Parlament, cu 290 de voturi „pentru”, minimum fiind de 234 voturi „pentru”. Fiind la tribuna Parlamentului, noul șef al executivului a citit o listă de promisiuni, precum majorarea pensiilor, a salariilor și aducerea în țară a cetățenilor români care lucrează în străinătate. 

De asemenea, o altă promisiune a noului prim-ministru a fost transformarea țării noastre într-un „hub regional la Marea Neagră”. Nu este „în ADN-ul PSD să fugă de responsabilitate”, a declarat el, astfel că executivul său va fi unul care își asumă responsabilitatea. De asemenea, el a promis că va elimina toate pensiile speciale. 

„Susțin cu tărie eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Este singura soluție pentru a avea legitimitate pentru a tăia apoi toate pensiile speciale”. 

Marcel Ciolacu depune jurământ la ora 17:00 

„Este o perioadă relativ scurtă. Va trebui să începem să punem în aplicare programul de guvernare asumat şi sunt ferm convins că dacă vom guverna cu bună credinţă şi vom asigura României stabilitate politică, la sfârşitul mandatului din 2024, România nu va pierde ce este cel mai important în acest moment. 

Faptul să facă reforme, nu va pierde acest ultimul tren care îl reprezintă PNRR. Toată lumea vorbeşte despre bani şi mai puţin despre reforme. Fără reforme, România nu va mai înainta mai departe în direcţia spre care ne dorim cu toţii”, a spus noul șef al Executivului. 

În momentul în care a realizat aceste declarații, Ciolacu a dezvăluit jurnaliștilor de la mai multe televiziuni că se simte foarte emoționat și nu poate răspunde la întrebările referitoare la salariile minime și micșorarea prețurile actuale. 

Au fost făcute dezvăluiri referitoare la teza studiilor premierului 

În ceea ce privește teza de licență la o universitate care nu era acreditată la momentul studiilor, Ciolacu susține că a absolvit liceul, a mers la facultate, a primit nota 9 la teza de licență, a urmat un masterat, a fost exmatriculat de la doctorat, s-a înrolat în armată, s-a căsătorit și susține că nu a cerut niciodată bani părinților. În plus, acesta a transmis că a activat în cadrul unei companii israeliene de export și că și-a înființat propria companie, mai apoi cumpărându-și toată concurența. 

Întrebat referitor la mașina pe care o conduce, noul prim-ministru a declarat că nu a mai deținut o mașină personală de aproximativ 5 – 6 ani, dar până la momentul acela a declarat ca a condus mașini fabricate de Volskwagen și Opel, toate cumpărate la mâna a doua, potrivit MediaFax.

„Mulţumesc şi celor care nu m-au votat azi. Este un exerciţiu democratic. O să încerc să mă ridic la nivelul aşteptărilor al dumneavoastră şi al românilor în următorul an şi şase luni. Să îndeplinim cât mai multe reforme şi promisiunile sociale pe care le-am făcut azi de la această tribună. Nu pot să realizez acest lucru fără dumneavoastră. Vă mulţumesc încă o dată”, a încheiat Marcel Ciolacu discursul său de la Parlament.