Infofinanciar > Info > Marcel Ciolacu: Avem un împrumut de 600 de milioane de euro pentru investiții
Info

Marcel Ciolacu: Avem un împrumut de 600 de milioane de euro pentru investiții

marcel ciolacu psd (sursă foto: euroștiri.ro)

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri 18 septembrie, că România a contractat un împrumut de la BERD în valoare de 600 de milioane de euro. Bani care ar urma să fie investiți în dezvoltarea infrastructurii de transport și energie regenerabilă. Dar și în parteneriatele public-privat.

Prim-ministrul României a mai precizat că a avut o discuție cu cei șapte primari din București. O discuție în vederea dezvoltării transportului public. În acest sens, șeful Executivului așteaptă propunerile edililor de sector și a primarului general.

Marcel Ciolacu: Am primit un împrumut de la BERD în valoare de 600 milioane de euro

„Asigurăm finanţări şi pentru investiţii verzi în energie şi transport. Am discutat această temă a dezvoltării transportului public în întâlnirea avută ieri, cu primarul Capitalei şi primarii de sectoare. Şi vom continua să discutăm regulat, pentru că aşa e firesc”, a spus premierul Ciolacu.

De asmenea, liderul social-democrat a subliniat că Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a aprobat României un împrumut în valoare de 600 de milioane de euro. „Sunt bani pentru investiţii în energia regenerabilă şi transport. Inclusiv în parteneriat public-privat. Aşteptăm proiectele, mai ales cele de la Capitala României”, a completat premierul Marcel Ciolacu, potrivit agenției de știri News.ro.