Infofinanciar > Lumea la zi > Marea Britanie nu va mai fi în recesiune! Creşterea economică e garantată de FMI
Lumea la zi

Marea Britanie nu va mai fi în recesiune! Creşterea economică e garantată de FMI

FMI - sursa foto - stirileprotv.ro
Credit imagine: stirileprotv.ro

Lumea încetul cu încetul își revine după loviturile economice cauzate de pandemia de COVID-19 și războiul dintre Rusia și Ucraina. Marea Britanie a fost foarte puternic lovită de schimbările economice, intrând într-o recesiune mai gravă decât a multor alte state din vestul Europei. Problemele financiare ale Regatului Unit au început oricum de când procesul de Brexit s-a încheiat.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a făcut o prognoză favorabilă pentru Regatul Unit al Marii Britanii. De asemenea, Banca Angliei și-a schimbat punctul de vedere asupra creșterii economice de care va avea parte. Astfel, rata inflației urmează să scadă până la valori normale, 5% până în 2024 și chiar 2% până în 2025.

Problemele Marii Britanii continuă, totuși

Deși Fondul Monetar Internațional are o prognoză bună pentru Marea Britanie, în special comparativ cu anul precedent, FMI este de părere că politica monetară britanică trebuie să se înăsprească în continuare pentru ca situația economică să se redreseze.

Conform FMI, Produsul Intern Brut al Regatului Unit va crește cu 0,4%. Această prognoză este semnificativ mai bună decât prima previziune monetară făcută de Fond, care inițial considerase că Marea Britanie va avea un pic cu 0,3% mai mic în 2023 față de anul precedent.

Principalul motiv pentru care situația din Anglia, Scoția și Irlanda de Nord ar putea să se îmbunătățească vizibil este scăderea prețului la energie. După criza energetică, în parte cauzată de conflictul din Europa de Est, contextul inflaționist a fost galopant în majoritatea statelor europene, inclusiv în Marea Britanie, unde și prețul alimentelor a scăzut vertiginos.

„Scăderea preţului energiei şi evoluţia economiei vor reduce semnificativ rata anuală a inflaţiei la aproximativ 5% până la finalul lui 2023, şi sub ţinta de 2% până la mijlocul lui 2025”, se arată într-un raport întocmit de Fondul Monetar Internațional, citat de portalul Economedia.

Cum va fi viitorul economic al Europei

Pentru Marea Britanie, previziunile sunt de creștere economică de 0,4% – 1% pentru anul 2024 și de 2% pentru anul 2025. Banca Angliei a urmat previziunile FMI-ului, astfel încât și prognozele sale au devenit mai optimiste.  Acest lucru este valalbil și pentru alte țări europene. În majoritatea țărilor din zona euro, dar și în Marea Britanie, rata inflaționistă este de o singură cifră în prezent. Această tendință va fi în cele din urmă valabilă și în ale state UE, chiar și dintre cele care folosesc valuta autohtonă. De exemplu, și în România se prognozează o rată anuală a inflației în scădere. Ar urma ca ea să scadă în curând sub 10%, după un trend descendent început anul acesta. La finalul lui 2023, ne așteptăm la o rată de 7%.